Paza de ideologie (I)

Discursul rostit, marți 17 aprilie, la Strasbourg de Președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost așteptat cu mare interes și primit extrem de favorabil. Macron a ales Strasbourg și Parlamentul European pentru a susține un discurs cheie asupra situației generale din Europa și, mai ales, asupra viitorului Uniunii Europene. Președintele francez a devenit rapid, imediat după ce a fost ales, un lider european major și multă lume și-a pus speranțele în viziunea și capacitatea lui de a prezenta soluții.


Uniunea Europeană trece printr-o perioadă mult mai complicată decît o lasă să se înțeleagă optimismul afișat oficial. Migrația a provocat o criză internă majoră și un conflict vehement între statele din Estul Europei și statele din Vest. Estul refuză migrația automată și cotele de preluare de migranți, în timp ce Vestul a adoptat o politică de migrație deschisă și a acuzat statele estice de nerespectarea normelor europene și de atitudini autoritare. În plus, referendumul care a decis despărțirea Marii Britanii de UE continuă să fie o problemă enormă. Nucleul statelor vestice nu și-a revenit din șoc, iar negocierile de divorț merg greu și sînt încărcate de resentiment.


Starea economică a așa numitei zone euro - adică a statelor care folosesc moneda euro - e o altă chestiune delicată. Statele din Sud, în special Grecia, Italia și Spania, suferă de șomaj masiv și contracție economică. Rezultatul politic e considerabil. Așa de pildă, pe 4 martie, alegerile generale din Italia au sfărîmat sistemul politic tradițional și au adus pe scenă partide radicale care nu sînt, însă, capabile să formeze un guvern. După două runde de negocieri fără un acord de guvernare, e foarte posibil ca italienii să fie chemați, din nou, la vot. Riscurile sînt formidabile. Italia nu e un stat mic și neînsemnat. O criză politică gravă ar zgudui toate instituțiile, regulile și valorile UE. Nemulțumirea populară e, de fapt, cel mai viu fenomen european: în Franța, Marea Britanie, Germania, Polonia, Ungaria alegătorii au atacat aranjamente europene considerate sacre. Revolta împotriva modelului economic și a lumii politice europene continuă și nimeni nu știe cînd și cum se va încheia.


Singurul element pozitiv al ultimilor ani a părut să fie victoria lui Emmanuel Macron la prezidențialele din Franța. Susținător declarat al proiectului UE, Macron a fost întîmpinat cu ușurare: în sfîrșit, cineva credibil și energic va promova idei noi și va găsi calea de ieșire din criză. Macron n-a pierdut timpul și a început să vorbească de reforma UE. În genere, Macron a sugerat centralizarea: un buget unic, un Ministru de Finanțe unic, un fond financiar pentru intervenții în ajutorul statelor cu probleme economice. Germania, fără îndoială prima putere a UE, a părut înclinată să sprijine aceste idei. Oricum, Cancelarul Merkel a ieșit din alegeri multă slăbită politic și asta sugera, odată în plus, că a venit momentul lui Macron. Apoi, însă, Merkel a format o coaliție îndelung negociată cu social-democrații. Pe parcurs social-democrații s-au debarasat de propriul lider de partid și s-au îndepărtat de proiectele de reformă a UE. Cu o susținere germană în scădere și destul de formală, Macron a început să piardă teren. Discursul de la Strasbourg era așteptat ca posibilă ultimă încercare de ralansare a proiectului UE. Știm, acum, ce a avut de spus Macron și, lăsînd la o parte, admirația protocolară, știm, de asemenea, că Președintele Franței nu a reușit să convingă. Dimpotrivă, într-un moment delicat, Președintele Macron a recurs la idei vechi și formule automate, demult consumate și obosite.