Добавить новость
ru24.net
World News
Ноябрь
2018

La Paris, peste 60 de lideri din toată lumea au marcat 100 de ani de la sfârșitul Marelui Război

0
La Paris au avut loc ceremoniile dedicate împlinirii a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial, ceremonii la care au participat peste 60 de șefi de state și guvern. Punctul culminant al ceremoniilor a fost duminică, la monumentul soldatului necunoscut de sub Arcul de Triumf, unde a sunat trompeta, anunțând încheierea războiului exact în momentul în care a intrat în vigoare armistițiul cu 100 de ani în urmă: la ora 11 și 11 minute, în ziua de 11, a celei de a 11-ea luni din an.




Printre participanți se numără președintele american Donald Trump, președintele rus Vladimir Putin, cancelara Germaniei Angela Merkel, și premierul canadian Justin Trudeau. Gazda ceremoniilor începute sâmbătă la Paris a fost președintele Franței, Emmanuel Macron.




„Vechii demoni" şi „noile ideologii" ameninţă pacea, a avertizat Macron în discursul ținut la Arcul de Triumf.  „Istoria uneori ameninţă să se întoarcă la cursul său tragic şi să compromită moştenirea păcii pe care am crezut-o sigilată cu sângele strămoşilor noştri", a mai spus președintele francez. „Împreună, putem alunga spectrul schimbărilor climatice, al sărăciei, foametei, bolilor, toate inegalităţile şi orice ignoranţă", a mai spus Emmanuel Macron.


În cursul după amiezii, la Paris are loc o reuniune inițiată de președintele francez, „Forumul Pacii” la care vor participa cancelara geramă Angela Merkel, președintele rus Vladimir Putin, președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan, între alții dar nu și președintele american Donald Trump. Trump a evitat sâmbătă și o ceremonie militară în memoria sondaților căzuți în Primul Război Mondial.


La Londra, a avut loc o premieră - încă un gest simbolic de reconciliere: preşedintele german Frank-Walter Steinmeier s-a alăturat prinţului Charles al Marii Britanii la depunerea unei coroane de flori, duminică, la monumentul naţional Cenotaph din centrul Londrei, pentru a marca centenarul armistițiului. Steinmeier este primul lider german care a participat la ceremonia anuală Remembrance Day în Marea Britanie, care aduce un omagiu soldaților căzuţi în război.


 



Moscow.media
Частные объявления сегодня





Rss.plus




Спорт в России и мире

Новости спорта


Новости тенниса
Анастасия Потапова

Потапова обыграла Саснович и вышла в финал теннисного турнира в Румынии






Nature Physics: Квантовый компьютер смоделировал теоретический конец света

Генеральный директор КРЭТ принял участие в ...

Достоевский развенчал социализм за 50 лет до русской революции

Что произошло 11 февраля в истории Якутии