Alți 20 de medici și asistente medicale, precum și șapte paramedici din Republica Moldova au plecat luni, 1 noiembrie, într-o misiune umanitară în România. Ei vor lucra la spitalul modular de la Lețcani, județul Iași, unde în următoarele două săptămâni îi vor ajuta pe colegii lor români la tratarea pacienților cu COVID-19.
Tot astăzi se încheie misiunea altor 22 de medici și 10 paramedici din Republica Moldova, care au oferit sprijin colegilor lor din România, și care urmează să revină acasă, anunță ministerul sănătății, într-un comunicat de presă.
La ceremonia organizată cu această ocazie, ministrul Sănătății Ala Nemerenco, a venit cu un mesaj de recunoștință față de medicii moldoveni, dar și față de România, care a sprijinit Republica Moldova în lupta cu pandemia: „Este foarte important să fim astăzi alături de România, țara care ne-a oferit cel mai puternic umăr și a fost alături de noi chiar la începutul pandemiei prin intermediul tuturor ajutoarelor trimise în Republica Moldova. E o onoare să putem ajuta România”, a spus Nemerenco, potrivit sursei citate.
Prezent la ceremonie, ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, și-a exprimat recunoștința pentru gestul de solidaritate al medicilor din R.Moldova. „România trece printr-o perioadă dificilă. Avem un număr tot mai mare de cazuri de infecție, iar ajutorul vostru e unul substanțial. (...) Vă asigurăm că gestul dvs. nu va fi uitat”, a spus ambasadorul României.
Команда подмосковного главка Росгвардии завоевала серебро в соревнованиях по гиревому спорту Спартакиады «Динамо»
Портативный ТСД корпоративного класса Saotron RT-T70
Свыше 6,5 тысячи жителей Москвы и Московской области получили справки о статусе предпенсионера в клиентских службах регионального Отделения СФР и МФЦ
Заместитель управляющего Отделением Фонда пенсионного и социального страхования Российской Федерации по г. Москве и Московской области Алексей Путин: «Клиентоцентричность - наш приоритет»
Meta-funded regulator for AI disinformation on Meta's platform comes under fire: 'You are not any sort of check and balance, you are merely a bit of PR spin'
A college student put on a free, stage adaptation of Silent Hill 2 'to make a truly frightening theatrical experience' all without an appearance by Pyramid Head
Stressing out waiting for Dragon Age: The Veilguard to download? Here's some Dragon Age ASMR to help mellow your mood
ГК Биомикрогели привлекла 400 млн рублей от фонда «Восход»
Следователи выявили новое хищение недвижимости Минобороны на 700 миллионов рублей
Заместитель управляющего Отделением Фонда пенсионного и социального страхования Российской Федерации по г. Москве и Московской области Алексей Путин: «Клиентоцентричность - наш приоритет»
Свыше 6,5 тысячи жителей Москвы и Московской области получили справки о статусе предпенсионера в клиентских службах регионального Отделения СФР и МФЦ