Regiunea transnistreană, drepturile omului și contextul de securitate din regiune

regiunea transnistreană, drepturile omului și contextul de securitate din regiune

Bună ziua, dragi ascultători! Sunt Lina Grâu și va prezint astăzi, la microfonul  Europei Libere, emisiunea Dialoguri transnistrene.

Din sumarul ediţiei:

Traficul de persoane – un risc mult amplificat după ce Rusia a invadat Ucraina, iar milioane de ucraineni, în special femei și copii, au fost nevoiți să se refugieze în alte țări. Mulți dintre ei nu au suficiente mijloace pentru a-și asigura cele necesare, motiv pentru care devin potențiale ținte pentru traficanți, spune reprezentantul special al OSCE pentru combaterea traficului de ființe umane, Valiant Richey. Despre regiunea transnistreană, drepturile omului și contextul de securitate din regiune, într-o discuție cu Natalia Albu, conferențiar universitar și expertă în domeniul securității, și Ion Manole, directorul executiv al Asociației Promo-Lex.

***

Reprezentantul special și coordonator al OSCE pentru combaterea traficului de ființe umane Valiant Richey s-a aflat  săptămâna trecută la Chişinău, unde a avut întâlniri și a participat la audieri în Parlament pe tema riscurilor pentru victimele traficului de persoane. „Aceste eforturi sunt deosebit de relevante în contextul fluxului de persoane care fug de războiul din Ucraina și al necesității de a consolida răspunsul Republicii Moldova la aceste provocări, domeniu în care OSCE este pregătită să asiste”, se spune într-un comunicat al Misiunii organizației din Republica Moldova.

Comunicatul mai spune că în cadrul vizitei, Valiant Richey a participat la un seminar în cadrul Misiunii OSCE în Moldova unde s-a discutat despre recomandările emise de oficiul OSCE pentru reducerea riscurilor de trafic de persoane. S-a pus accentul pe importanța coordonării dintre instituțiile care au competențe în combaterea traficului de persoane, instituții de stat și organizații ale societății civile, dar și pe necesitatea evaluării riscurilor care există în Republica Moldova în acest domeniu.

Am discutat cu Valiant Richey, după această vizită, despre impactul războiului purtat de Rusia în Ucraina asupra traficului de persoane, despre ce poate face Republica Moldova ca stat [pentru a contracara acest fenomen ilegal], despre recomandări pentru refugiații ucraineni ca să nu devină victime ale traficanților, dar și pentru locuitorii Republicii Moldova care vor să-i ajute pe refugiații ucraineni să evite situațiile de risc.

Europa Liberă: Care este estimarea Dumneavoastră, cum a afectat războiul din Ucraina fenomenul traficului de persoane - în Europa în general, în țările de destinație de primă linie, precum România sau Polonia, dar și în țările în principal de tranzit, precum Republica Moldova?

Valiant Richey: „Este un subiect foarte important pentru Republica Moldova, mai ales acum. Ce s-a întâmplat odată cu războiul este că a făcut milioane de oameni să plece de la casele lor, mulți dintre ei persoane vulnerabile, femei și copii. Războiul i-a împins afară din țară, într-un timp foarte scurt și fără să aibă posibilitatea să-și planifice plecarea, mulți dintre ei au fost nevoiți să plece fără suficiente resurse, financiare și de altă natură. De multe ori, aceste persoane nu cunoșteau limba țării în care au ajuns, poate cu excepția Moldovei, unde au putut comunica în rusă sau ucraineană, dar nu aceeași situație a fost în Austria sau Germania de exemplu, și asta a fost o provocare foarte mare.

Au fost numeroase situații de risc pentru aceste persoane, pentru că erau vulnerabile. Și se știe că de regulă crima organizată și traficanții încearcă să identifice oameni în astfel de situații pentru a-i exploata.

Lucrul de care sunt îngrijorat este că traficanții ar putea folosi aceste femei și copii în exploatarea sexuală sau să-i folosească ca forță de muncă ieftină sau gratuită – în Republica Moldova, dar și în România, Austria și în țările din Europa de Vest în general.”

Europa Liberă: Dar de ce ați afirmat că în Republica Moldova în mod special asta este o mare problemă? Subiectul nu este foarte mult discutat în societatea noastră, s-a pus accentul pe alte probleme, mai urgente, care au ținut de ajutarea refugiaților.

Valiant Richey: „Nu cred că la modul general riscurile sunt mai mari în Republica Moldova decât în alte țări, însă trebuie să ținem cont că Republica Moldova a primit cel mai mare număr de refugiați pe cap de locuitor. Un număr de oameni care s-a apropiat de 10 la sută din populația țării a trecut prin Moldova. Și faptul că am menționat Republica Moldova în mod special este pentru că acest lucru a pus multă presiune pe instituțiile publice și mulți dintre acești oameni au stat în locuințe private, unde nu erau înregistrați și care nu puteau fi verificate din punctul de vedere al securității. Și acest lucru implică și anumite riscuri. Atunci când stai cu familia, este în regulă, dar atunci când stai cu oameni pe care nu-i cunoști, acest lucru poate fi riscant, pot apărea riscuri de trafic și exploatare. Dar, repet, este un lucru valabil și pentru alte state.”

Europa Liberă: Bine, în Germania de exemplu sau în alte state UE riscurile nu sunt la fel de mari?

Valiant Richey: „Evaluarea mea este că riscul chiar la frontieră nu este atât de mare, pentru că există multă poliție de frontieră, sunt multe servicii, sunt implicate organizațiile societății civile. Evaluarea mea este că riscul se ridică cu cât oamenii se îndepărtează de frontieră, pentru că acolo este deja mai puțin suport.

Și în țările vest-europene precum Germania, Italia, Austria gradul de risc este de asemenea ridicat, pentru că acolo piața de exploatare este foarte mare – acolo sunt mai mulți bani și traficanții caută să obțină acești bani vânzând oamenii vulnerabili pentru profit. În felul acesta piața de trafic urmează banii.

Aceste lucruri fiind spuse, noi știm că aceste fenomene se întâmplă și în Republica Moldova. Moldova are o multitudine de cazuri de trafic, aici există o vastă industrie de servicii sexuale, așa că riscurile sunt foarte serioase inclusiv în Republica Moldova.”

Europa Liberă: În Moldova sunt mai puțini bani…

Valiant Richey: „Da, dar acest lucru înseamnă implicit că nu există la fel de multă atenție din partea statului pentru aceste probleme, serviciile de asistență nu sunt chiar atât de bune.

De exemplu, Republica Moldova are o provocare serioasă acum în domeniul serviciilor de îngrijire pentru copii, nu-i așa? Și dacă nu există servicii pentru îngrijirea copiilor, atunci refugiații, care în majoritatea covârșitoare sunt femei cu copii, nu pot merge să lucreze. Și dacă nu pot avea un loc de muncă, devin disperați. Și atunci când ajung disperați, ei devin susceptibili de a fi supuși riscului de exploatare. Acest lucru mă îngrijorează.”

Europa Liberă: Ați fost la Chişinău și după această vizită și discuțiile avute, cum apreciați efortul autorităților moldovene în fața acestei provocări? Înțeleg ei riscurile?

Valiant Richey: „Da, impresia mea este că înțeleg. Am fost în Republica Moldova de două ori în ultimele o lună și jumătate și am vizitat două sau trei puncte de trecere a frontierei. Am văzut că a existat o foarte puternică mobilizare acolo, impresia mea a fost că serviciile disponibile erau bune.

Am pus la punct în prima vizită un grup tehnic de coordonare care constă din reprezentanți ai diferitor ministere care lucrează în domeniul combaterii traficului. Iar în cadrul vizitei de săptămâna trecută la Chişinău am discutat despre ce au reușit ei să facă, am constatat că mai există încă unele carențe în implementare și vom încerca să elaborăm niște recomandări privind pașii pe care trebuie să-i facă autoritățile ca să meargă înainte.

Dar eu cred că răspunsul autorităților moldovene a fost foarte bun. Și cred că trebuie să subliniem și faptul că și răspunsul societății a fost unul foarte bun. Mulți oameni și-au deschis ușile pentru acești refugiați și i-au ajutat. Dar va fi dificil să se continue tot așa dacă războiul va continua, nu-i așa? Lucrurile vor deveni mai complicate.”

Europa Liberă: Reprezentanții autorităților cu care am stat de vorbă la acest subiect mi-au spus că în Republica Moldova nu sunt înregistrate cazuri de trafic de persoane legate de refugiații din Ucraina. Este pentru că fenomenul nu există, sau pentru că nu autoritățile nu au pârghii pentru a-l identifica?

Valiant Richey: „Cred că este important să se recunoască că sunt o mulțime de cazuri de trafic în Moldova – de exploatare sexuală, exploatare prin muncă. Tocmai am vizitat un centru de reabilitare pentru victime la Chişinău și știu cu siguranță – sunt o mulțime de victime.

Din fericire, nu am văzut încă cazuri în Republica Moldova legate de ucraineni și cred că sunt câteva explicații. Prima este că încă este prea devreme – oamenii poate că au plecat de acasă cu ceva bani și încă sunt în regulă, dar s-ar putea ca unii dintre ei să se apropie de momentul în care vor rămâne fără bani. Și când vor rămâne fără bani, din nou, riscul va crește. Al doilea element este că avem o mulțime de cazuri relatate din alte țări despre bărbați care abordează femei și încearcă să le recruteze. Și, în plus, vedem o activitate foarte intensă pe on-line, inclusiv bărbați care caută să cumpere sex cu femei din Ucraina, interesul crescut al bordelurilor de a vinde femei ucrainene.

Deci, vedem că riscurile sunt foarte mari. Și dacă am putea să punem accent pe prevenție și conștientizarea fenomenului, ar fi un lucru crucial.

Unul dintre lucrurile pe care le-am făcut în Moldova a fost să organizăm audieri în Parlament – au fost primele audieri pe subiectul traficului de ființe organizate în Parlamentul Republicii Moldova. Și a fost un lucru foarte bun pentru că am putut pune accent pe conștientizarea riscurilor și discuta despre ce pârghii are Parlamentul pentru a îmbunătăți situația.”

Europa Liberă: În timpul vizitei ați reușit să înțelegeți care este situația cu privire la riscurile în domeniul traficului de persoane în regiunea transnistreană? În ce măsură autoritățile de la Chișinău controlează situația din acest domeniu de acolo?

Valiant Richey: „Da, am vorbit cu câteva organizații neguvernamentale care lucrează în Transnistria și am constatat că este foarte complicat de a obține informații în acest domeniu. Impresia mea este că răspunsul structurilor de menținere a ordinii publice de acolo la fenomenul traficului nu este unul foarte puternic și nu există informații despre câte cazuri sunt sau ce se întâmplă cu acele cazuri. Reprezentanții organizațiilor neguvernamentale ne-au spus că situația pentru victimele traficului nu este deloc bună, dar informația pe care o avem este foarte limitată.”

Europa Liberă: Care sunt recomandările Dumneavoastră pentru autoritățile moldovene pentru a combate acest fenomen, mai ales în contextul războiului din vecinătate?

Valiant Richey: „Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne asigurăm că oamenii sunt cazați în siguranță. Și recomandarea noastră este ca autoritățile să ia la evidență locuințele private unde stau refugiații – astfel putem avea o monitorizare cu privire la locul în care se află oamenii și ne putem asigura că sunt în siguranță. Autoritățile încearcă să ridice numărul de înregistrări prin plățile cash pe care le oferă, dar e complicat.

În al doilea rând, trebuie să ne asigurăm că există suficiente servicii de îngrijire a copiilor, în așa fel încât adulții să poată lucra. Pentru că dacă adulții nu vor putea lucra, va fi foarte și foarte greu pentru ei. Și tot în acest context, trebuie să existe suficiente oportunități de angajare și cursuri de pregătire. Și de ce pun accent pe aceste lucruri este pentru că în felul acesta le oferim oamenilor posibilitatea de a fi mai puțin vulnerabili și de a nu fi exploatați.

Pe termen lung, Republica Moldova, dar și alte țări din Europa, trebuie să ia măsuri pentru a face mai sigură situația din on-line. Exploatarea oamenilor pe on-line a ajuns la cote foarte ridicate și guvernele și parlamentele trebuie să dezvolte mai multe pârghii pentru a obliga site-urile de pe internet să fie mai sigure. Acesta este unul dintre lucrurile pe care le-am discutat la întâlnirile din Parlament.”

Europa Liberă: Mă gândesc și la cooperarea regională – poate că avem nevoie de o mai bună coordonare cu vecinii noștri, mai ales cu România, dar și cu alte țări europene?

Valiant Richey: „Da, este o problemă majoră, pentru că mulți oameni care vin în Republica Moldova ulterior pleacă mai departe către vest. Mulți dintre oameni care au venit în Republica Moldova am mers apoi spre vest, aproximativ trei sferturi dintre ei, cam așa? Și provocarea este că noi nu știm unde merg acești oameni, și în special copiii.

Unii dintre ei au fost înregistrați când au intrat în România sau când au ieșit, dar această înregistrare nu este suficientă și atunci când ei ajung în zona Shengen este ca și inexistentă. Ceea ce însemnă că copiii și maturii practic dispar și aceasta este o provocare imensă care necesită eforturi mari de coordonare. Și noi am recomandat guvernelor să lucreze pentru a îmbunătăți situația la acest capitol.”

Europa Liberă: În sfârșit, recomandări pentru persoanele care ne ascultă – cum să nu devină victime ale traficului de persoane? Și cum îi putem ajuta pe cei aflați în pericol?

Valiant Richey: „Atât pentru refugiați, cât și pentru moldoveni sunt câteva recomandări importante. În primul rând asigurați-vă că actele sunt întotdeauna la Dvs., nu le dați nimănui. Unii refugiați au spus că anumiți oameni le-au cerut actele sub pretextul că au nevoie de ele pentru a-i înregistra pentru transport sau cazare. Nu este adevărat, nu dați nimănui actele.

În al doilea rând, asigurați-vă că sunteți în grupuri – este mai sigur așa decât să fiți de unii singuri. Și nu mergeți în casele străinilor fără a anunța public acest lucru sau fără a spune cuiva dintre apropiați unde mergeți.

Iar pentru oamenii care ajută refugiații – asigurați-vă că ei au acces la informațiile oficiale într-o limbă pe care o înțeleg. Că știu la ce număr să sune dacă vor avea nevoie de ajutor – numărul poliției, al unei organizații umanitare, al unei linii fierbinți. Că știu aceste numere și că au tehnic posibilitatea de a suna în caz de nevoie.

Una dintre recomandările noastre este și să vă asigurați că refugiații ucraineni au acces la internet și la serviciile de telefonie mobilă – unele companii au oferit cartele de telefonie mobilă gratuite și acesta este un lucru fantastic pentru că astfel oamenii au fost mai în siguranță.”

***

La Tiraspol, liderul transnistrean Vadim Krasnoselski a semnat modificările la codul penal local prin care persoanele care se vor plânge în instanțele naționale sau internaționale de abuzuri comise de reprezentanții regimului separatist vor fi pedepsite penal. Pedeapsa maximă este de până la 8 ani de închisoare, notează portalul Zona de Securitate. Modificările urmează să intre în vigoare peste 14 zile, adică pe 24 iunie. Autorul pretinsei legi este așa-numitul procuror al regiunii transnistrene, Anatoli Gurețki. Modificările au fost criticate atât de juriștii moldoveni, cât și de apărătorii drepturilor omului din regiunea transnistreană.

Despre regiunea transnistreană, drepturile omului și contextul de securitate din regiune am discutat cu Natalia Albu, conferențiar universitar și expertă pe securitate, și Ion Manole, directorul executiv al Asociației Promo-Lex.

Europa Liberă: Discutăm despre regiunea transnistreană și contextul de securitate din regiune. Dle Ion Manole, Ucraina a închis imediat, la câteva zile după începerea războiului, frontiera cu regiunea transnistreană, are dislocate trupe la frontieră. Vedeți vreun pericol venind din regiunea transnistreană? Autoritățile de la Chişinău ne asigură periodic că pericol nu există și că se fac monitorizări care vorbesc despre acest lucru.

Ion Manole: „Cred că securitatea pe ansamblu nu poate fi afectată foarte mult de ceea ce avem în stânga Nistrului. Doar că regiunea și trupele de acolo ar putea juca un rol destul de eficient în a organiza provocări, provocări care ar da justificări ulterioare pentru un atac masiv din partea Federaţiei Ruse. Acesta a fost riscul pe parcursul celor peste 30 de ani. Rusia și-a lăsat aici un contingent foarte mic, dar care va putea fi folosit pentru astfel de scenarii în orice moment.

Noi de multe ori ne întrebam pe parcursul anilor – totuși, este un preț prea mare pe care îl plătește Rusia pentru prezența sa militară în stânga Nistrului și pentru controlul acestui teritoriu și nu înțelegeam de ce, ce au ei de câștigat din toată povestea aceasta. Iată că acum înțelegem, vedem și au avut dreptate cei care spuneau că Rusia nu va pleca. Chiar și după 1999, când Rusia s-a obligat în fața comunității internaționale că până în 2003 pleacă cu tot cu armată și armamentul de la Cobasna. Au găsit tot felul de justificări și au rămas acolo până astăzi.”

Europa Liberă: Dvs. v-a surprins sau nu felul în care a acționat administrația de la Tiraspol în contextul războiului declanșat în Ucraina? Pentru că din primele zile de război existau așteptări că Tiraspolul va adopta destul de activ poziția Rusiei, existau chiar îngrijorări că trupele de acolo ar putea să pornească spre Chişinău ca să destabilizeze situația din punct de vedere militar.

Ion Manole: „Tind să cred că cei de la Tiraspol nu au niciun fel de putere de decizie, ei doar sunt executori și fac parte dintr-o structură și o ecuație mult mai serioasă. Iar ei vor executa exact ce li se va cere atunci când va veni momentul. Dacă va veni, și sper să nu vină.”

Europa Liberă: Dar în momentul acesta nu pare că ar fi foarte entuziasmați să se implice într-o fază activă de război.

Ion Manole: „În primul rând, trebuie să înțelegem că așa-zisele elite economice și politice de la Tiraspol realizează foarte bine care sunt riscurile în cazul unui război. Ei vor pierde puterea, vor pierde controlul și vor pierde toate proprietățile pe care le au. Cei care vin din Rusia nu vin aici cu alte scopuri decât să prea proprietățile pe care le vor acapara.”

Natalia Albu: „Era previzibil comportamentul celor de la Tiraspol, pentru că au și ei interese și o zonă de confort. Și situația din Ucraina nu este pentru ei cea mai reușită, pentru că aceasta presupune că la solicitarea autorității de la Moscova ei să se implice și să se unească, eventual, cu forțele ruse care vor ajunge în Odesa. Dar acest lucru presupune că ei trebuie să pregătească și societatea locală pentru un astfel de scenariu. Pentru că jumătate din contingentul rusesc de acolo sunt localnici, care au fost angajați în contingentul rusesc după ce, de o anumită perioadă, militarii ruși nu au mai avut permisiunea să facă rotația prin aeroportul Chişinău. Respectiv, în rândul acestor trupe nu exista deloc entuziasm. Dar având în vedere că cei din administrație sunt interesați să mențină actualul regim, la necesitate ei ar putea interveni.”

Ion Manole: „Mai în glumă, mai în serios, cei din estul Ucrainei acum au realizat ce s-a întâmplat cu ei după 2014 și una din ultimele glume acolo este că DNR, adică republica populară Donețk, a fost redenumită în JNR, adică женская народная республика, republica populară a femeilor. Și asta, pentru că bărbați nu mai există acolo. Practic toți bărbații din aceste teritorii au devenit carne de tun, au fost trimiși – cu instruire, fără instruire – pe front, iar marea lor majoritate au murit în lupte. De ce este aplicată aceasta tactică? Pentru că în Federaţia Rusă numărul mare de soldați morți ar fi o problemă pentru regimul lui Putin. Iar pe cei din Donețk sau Luhansk, sau alte zone ocupate, cine îi numără? Nimeni. Și atunci ei au fost primii care au devenit carne de tun.

Așa că și din acest punct de vedere cei din stânga Nistrului realizează acest risc. Și nu în zadar am văzut un număr foarte mare de tineri și bărbați din stânga Nistrului care în acele zile de februarie au părăsit în grabă teritoriul. A fost o mișcare logică din partea acestor oameni, pentru că ei realizează foarte bine ce vor deveni ei dacă se ajunge la o astfel de situație.”

Europa Liberă: Da, ne amintim acele rânduri imense de mașini pe sensul de ieșire la punctele de la trecere transnistrene, pe care cei de la Tiraspol încercau să le explice prin faptul că s-a introdus un control mai riguros. Dvs. ați vorbit de mai multe ori despre faptul că în regiunea transnistreană la nivelul administrației există acest sentiment de impunitate. Ultimul episod din domeniul drepturilor omului este adoptarea unei legi care îi condamnă la închisoare pe locuitorii care ar îndrăzni să se plângă în justiția moldovenească sau internațională pe administrația de la Tiraspol. De ce ar trebui să se meargă atât de departe? Și alt aspect – discuțiile despre drepturile omului în regiunea transnistreană practic au dispărut din spațiul public după pandemie. S-au ameliorat lucrurile în acest domeniu, sau de ce nu se discută?

Ion Manole: „Despre drepturile omului s-a încercat să nu se discute pe parcursul tuturor celor 30 de ani. În 1992 trebuia să investigăm crimele, omorurile, disparițiile civililor, așa cum fac ucrainenii acum. Trebuie să recunoaștem că ei sunt foarte buni la aceste aspecte, noi am fost varză – le-am ignorat, le-am uitat. Dosarele, chiar și acele puține care au fost pornite, au rămas să se prăfuiască pe rafturile instituțiilor și organelor de drept.

Deci, discuțiile despre drepturile omului întotdeauna s-au evitat. Ulterior, după 1992, am avut politicieni care au preferat să manipuleze, să facă glume de prost gust, să fie naivi, să creadă că dacă mergem și discutăm și mai spunem câte o glumă prostească lucrurile se vor rezolva și, uite, noi așa vom integra Republica Moldova. Ei, uite că nu a fost așa. Noi, din păcate, nu am fost capabili să integrăm în societatea noastră nici măcar minorități cum este cea găgăuză. Deci, este vina Chişinăului, este vina noastră ca societate, ca țară, ca autorități. Iar în astfel de momente cum suntem astăzi este un alt risc foarte serios, pe care nu avem dreptul să-l ignorăm.”

Europa Liberă: Dar noi putem face ceva? Chişinăul nu poate intra acolo pentru a face regulă și a controla anumite procese. Există o anumită logică atunci când autoritățile de la Chişinău afirmă că ele nu pot rezolva problemele de acolo, pentru că este un teritoriu necontrolat.

Ion Manole: „Aceste posibilități și instrumente sunt la îndemâna autorităților noastre, trebuie doar să se dorească acest lucru de politicieni, să existe voință politică. Noi, în Republica Moldova, niciodată nu am avut această voință politică. Moldova a avut aceste pârghii și le are în continuare – în primul rând politice, diplomatice și, mai ales, economice.

Chişinăul niciodată nu a avut nicio strategie, nicio înțelegere și probabil nici interes, mai ales în anumite perioade. Aceste interese s-au împletit cu interesele politicienilor, a unor grupuri de politicieni sau chiar ale unor indivizi și drepturile omului au fost doar formal abordate, formal incluse și formal discutate. Niciodată nu am văzut un documente, nu am văzut o dezbatere, o discuție, un interes din partea autorităților pentru schimbarea reală a situației privind drepturile omului.

Întotdeauna am venit cu victimele de mână la instituțiile statului, întotdeauna noi trebuia să le dăm soluții pentru fiecare caz. Obosind de aceste eforturi – pentru că obosești să faci demersuri pentru fiecare victimă și pentru fiecare caz în parte, este un efort enorm totuși – veneam cu propuneri și cu recomandări foarte clare pentru a instituționaliza astfel de soluții. Și, iarăși, de fiecare dată ne ciocneam de indiferență, de ignoranță, uneori de prostie.

Așa că nu avem aceste legi, nu avem aceste instrumente instituționalizate în momentul de față, deocamdată. Sper actuala conducere să fie mai atentă și să lucreze mai profund asupra acestor aspecte.”

Natalia Albu: „Chiar putem spune că mai des aceste instrumente au fost utilizate de cei de la Tiraspol. Dacă Republica Moldova nu are niște instrumente legalizate care să facă anumite presiuni, concesii privind situația drepturilor omului, atunci Tiraspolul cu foarte mare succes a exploatat aceste instrumente, făcând presiuni și manipulând, inclusiv în subiectul școlilor cu predare în limba română. Și aceste aspecte în procesul de negocieri de regulă nu se discutau. Pentru că actorii implicați vroiam să raporteze succese și rezultate și nu prea le păsa ce înseamnă aceste așa-zise succese pentru părțile implicate.

Republica Moldova încerca să promoveze securitatea individului, interesul național, dar mai des se întâmpla să erau mai multe cedări și favoruri, cum s-a întâmplat chiar și atunci când am semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, când au primit avantaje economice și cetățenii moldoveni care locuiesc în stânga Nistrului.

Al doilea element era promovarea unui sentiment de frică, ca să nu supărăm cumva pe cei din administrația din Transnistria, ca nu cumva ei să întreprindă măsuri privind discriminarea populației sau încălcarea drepturilor omului. Fiecare mesaj din partea Republicii Moldova până nu demult trebuia să fie foarte bine analizat, foarte bine conceptualizat, ca nu cumva să nu supărăm Tiraspolul.

Și, invers, Tiraspolul promovează o propagandă activă și defăimează cu orice ocazie măsurile autorităților de la Chişinău luate în raport cu Transnistria. Administrația de la Tiraspol nu vorbește deloc despre mecanismele pe care Chişinăul le pune la dispoziția oamenilor din regiunea transnistreană, inclusiv, de exemplu, serviciile de sănătate performante, care nu există în Transnistria, oferite pensionarilor transnistreni de către Republica Moldova.   

Deci, aici este o inegalitate a instrumentelor. În timp ce Republica Moldova încearcă să întreprindă măsuri de garantare a securității umane, Tiraspolul utilizează aceste lucruri în detrimentul țării și în detrimentul procesului de negocieri.”

Europa Liberă: Ion Manole, presupunând că intențiile guvernării actuale sunt altele decât ale precedentelor și că există mai multă voință politică de a schimba lucrurile, care credeți că sunt mecanismele prin care aceste mecanisme de asigurare a unor beneficii pentru locuitorii din stânga Nistrului, oferite de Chişinău, să nu fie folosite împotriva statului Republica Moldova de către administrația de la Tiraspol? Cum atragem Tiraspolul, regiunea transnistreană în procesele democratice?

Ion Manole: „Cred că în primul rând Chişinăul trebuie să înțeleagă că războiul din Ucraina a schimbat paradigma acestor relații. Dacă până acum Chişinăul avea, într-adevăr, o frică „să nu deranjăm, să nu provocăm”, atunci astăzi Transnistria depinde foarte mult de Chişinău. Moscova este prea departe și prea ocupată cu vărsările de sânge și cu bombardarea Ucrainei. Cei din Tiraspol înțeleg foarte bine că de comportamentul lor depinde foarte mult acum atitudinea și bunăvoința Chişinăului.

Chişinăul acum poate condiționa, Chişinăul acum poate cere. Și, din păcate, până acum, nu am văzut rezultate. Avem acest instrument, avem aceste posibilități. Sunt sigur că autoritățile le înțeleg, dar deocamdată acestea nu sunt aplicate.

Eu tare mult îmi doresc ca autoritățile să știe ce vor, pentru ca să știe ce să ceară de la administrația de la Tiraspol și de la partenerii internaționali. Atâta timp cât noi nu cunoaștem exact ce dorim și în ce direcție ne mișcăm, va fi foarte greu să convingem atât populația, cât și partenerii internaționali. Și aici am mai dat exemplul Ucrainei. Vedem cât de critică este guvernarea de la Kiev față de comunitatea internațională, organizațiile internaționale, diverse guverne sau lideri, inclusiv față de țările care îi ajută? Ei știu ce vor, ei cer cu voce tare, ei insistă și de foarte multe ori chiar obțin. Același lucru trebuie să-l facem și noi, pentru că timp de 30 de ani am avut această experiență nereușită, în care noi tot așteptam să vină un plan de la Iușcenko, unul de la Primakov, altul de la nu-știu-cine… Fiecare venea cu planul lui, treceau patru ani, le trecea mandatul, ei plecau și uitau de problema transnistreană, iar noi o încurcam mult mai rău.

Atâta timp cât noi la Chişinău, ca societate, ca autorități, nu vom ști ce vrem, nu vom ști să cerem și nu vom insista asupra a ceea de ce avem nevoie pentru a rezolva problemele noastre – aici, pe malul drept, dar și a celor din stânga Nistrului – vom avea acest haos. Din această cauză spuneam că noi am eșuat ca societate și ca țară, până acum cel puțin. Mai departe, avem nevoie de un proiect de țară, avem nevoie ca fiecare instituție să iasă din birouri și să discute cu organizațiile competente și cu comunitățile locale, pentru a identifica cele mai bune soluții.”

Natalia Albu: „Aici aș adăuga, dintr-o perspectivă operațională, că așa numita misiune de menținere a păcii de Nistru, care este sub egida Federaţiei Ruse, nu corespunde principiilor unei misiuni internaționale. Reformarea aceste misiuni ar permite în sfârșit o monitorizare a securității umane pe acest teritoriu. Pentru că o misiune internațională sub egida ONU presupune aplicarea principiului R2, ceea ce presupune că statul își extinde suveranitatea inclusiv asupra părții necontrolate și în anumite condiții își asumă angajamentul de a apăra securitatea cetățenilor săi inclusiv pe teritoriul pe care nu-l controlează.

De exemplu, în timpul pandemiei Tiraspolul a fortificat controlul la așa-numita frontieră și libera circulație a fost suprimată ca „pretext convenabil”, nu doar din cauza situației pandemice. Și iată că aici acest principiu s-ar fi putut aplica. Și acest lucru se discută demult, dar e ca și cu neutralitatea – subiectul apare periodic, în anumite contexte, dar mai departe de atâta nu se merge.

Dar în actualul context de criză asigurarea securității oamenilor, chiar și a celei alimentare, în contextul regional, ar fi o componentă care trebuie să fie pe agenda Guvernului.”

Europa Liberă: Și mai este un aspect – suntem în situația absolut halucinantă în care avem un conflict nerezolvat și un proces de negocieri unde garanți și mediatori sunt două părți implicate în acest război, una dintre care este agresorul Federaţia Rusă. Ce facem cu acest format mai departe? Mai este el funcțional? Ne mai ținem de el? Cerem reformarea lui?

Ion Manole: „Cred că este clar că la momentul de față formatul 5+2 a devenit un format mort, ineficient total și inutil. Ce facem cu el? Probabil că în timpul acestui război nu vom putea schimba foarte multe lucruri. Dar cu siguranță odată cu finalizarea lui, și sper că se va întâmpla în cel mai scurt timp, lucrurile se vor schimba.

Acum, în momentul de față. avem formatul 1+1. După cum spuneam, vedem înțelegere din partea autorităților, dar sper să vină și rezultatele.”

Natalia Albu: „Da, sunt de acord. Acum totul depinde de scenariile și evoluțiile din regiune. Ucraina însă ar putea continua să fie un actor și pe viitor în formatul de negocieri pentru Transnistria.

Și atunci când vorbim despre regiunea necontrolată un actor important, cum este Uniunea Europeană, poate că ar trebui să-și revadă instrumentele și programele pe care le implementează. Pentru că de multe ori se întâmplă că prin aceste programe pas cu pas se fac 10 pași înainte și iese de fapt că sunt 20 de pași înapoi. Și asta, pentru că nu se înțelege esența așa-numitei conduceri de la Tiraspol, care beneficiază atât de oportunitățile pe care le oferă aceste programe de reintegrare a țării, dar în același timp își asigură și își consolidează interesele personale.

De aceea formatul de negocieri cred că va fi revăzut, iar felul în care va arăta acesta va depinde de evoluțiile din regiune.”

Aici e Radio Europa Liberă