Şeful ICI Bucureşti, premiat în Dubai la Forumul White Page Leadership Conclave pentru activitatea din domeniul inovării digitale
Directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI Bucureşti), Victor Vevera, s-a aflat printre personalităţile premiate la cea de-a 12-a ediţie a White Page Leadership Conclave, eveniment global organizat în Dubai, informează instituţia, într-un comunicat transmis vineri redacției.
Potrivit sursei citate, această recunoaştere vine ca urmare a contribuţiilor sale remarcabile în domeniul securităţii naţionale, securităţii cibernetice şi inovaţiei digitale. “Sunt onorat să fiu selectat printre cei 200 de lideri inspiraţionali la nivel global. Această distincţie reflectă nu doar realizările mele, ci şi munca remarcabilă a echipei de la ICI Bucureşti. Eforturile noastre în domeniul inovării digitale, securităţii cibernetice şi protecţiei naţionale, inclusiv lansarea ICI D|Services şi Blockchain Intelligence Academy (BIA), au avut un impact semnificativ asupra transformării digitale a României. Acest premiu mă motivează să continui promovarea dialogului global privind protecţia infrastructurilor critice şi securitatea cibernetică”, a declarat Victor Vevera, la primirea distincţiei. Potrivit ICI Bucureşti, evenimentul din Emiratele Arabe Unite a reunit peste 200 de lideri din Asia, Orientul Mijlociu, Marea Britanie şi Europa. White Page Leadership Conclave este un forum global de prestigiu dedicat recunoaşterii excelenţei în leadership, inovaţie şi dezvoltare organizaţională. Organizată anual, conferinţa reuneşte lideri de top, inovatori şi vizionari din diverse sectoare pentru a discuta şi a celebra realizările lor remarcabile. Pe parcursul fiecărei ediţii, participanţii au ocazia de a asculta discursuri de la lideri de renume şi de a participa la sesiuni interactive care explorează tendinţele emergente şi provocările în domeniul de leadership şi al inovaţiei.