Добавить новость
ru24.net
World News in Romanian
Июнь
2024

Новости за 28.06.2024

Protecția solară eficientă pentru o vară fără griji 

Antena3.ro 

Auzim mereu că pe timp de vară trebuie să purtăm SPF și cât de important este acesta, atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru cea mentală, știind că suntem cu cel puțin un pas mai departe de ceea ce...

‘Dumnezeule, ce facem în legătură cu asta?’. Panică în rândul democraților după dezbaterea lui Biden cu Donald Trump

Timpul 

Panică în tabăra democrată! Se vorbeşte de retragerea lui Biden din cursa prezidenţială. Odată cu încheierea dezbaterii, experţii CNN au început să se pronunţe - iar unele dintre verdictele lor cu privire la prestaţia lui Biden au fost dure. „Aceasta a început la câteva minute după dezbatere şi continuă şi acum. Este vorba de strategi

Bursa japoneză a închis şedinţa de vineri în creştere

Timpul 

Bursa japoneză a închis şedinţa de vineri în creştere cu 0,61%, pe fondul deprecierii yenului faţă de dolar, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 39.583,08 puncte, în creştere cu 241,54 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, potrivit Agerpres. Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de vineri în

statele membre ar putea fi obligate să respecte ‘standarde minime’ pentru animalele de companie

Timpul 

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra mandatului lor pentru a negocia ulterior cu Parlamentul European versiunea finală a unei legi care are ca scop îmbunătățirea bunăstării câinilor și pisicilor și care stabilește pentru prima dată standarde minime la nivelul UE, conform 20 Minutos, scrie Rador Radio România. Consiliul UE a indicat



Încă sunt la modă excursiile la cramă

Antena3.ro 

Pentru cei care își doresc o „escapadă” în natură, combinată cu o degustare de vinuri naturale, există mai multe tipuri de evenimente organizate la cramele din România.Excursiile la crame pot fi de o zi...

Новости России
Москва

Борьба с хулиганством



Спорт в России и мире

Новости спорта


Новости тенниса
Уимблдон

Уимблдон. 6 июля. Сафиуллин начнет в 13 мск, Медведев доиграет вторым запуском, микст Маррея и Радукану пройдет на Центральном корте






Собянин: москвичи активно помогают жителям новых регионов

Годовалый ребенок выпал из окна жилого дома на юго-востоке Москвы

Фрагмент из книги Маши Гавриловой «Я обязательно уволюсь»

Армения проведёт провокационные военные учения с США