Мы в Telegram
Добавить новость
ru24.net
World News in Romanian
Июль
2021

Moment apoteotic pentru Ion Pop

0

Potrivit destinului nostru ondulatoriu, cel puțin așa cum sublim îl poematizează Ecleziastul, există vremuri pentru bucurie și vremuri de întristare, un timp al rodirii și altul al ofilirii. Pentru omul de litere, însă, legea alternanței dintre încercănare și cu jubilație se ipostaziază inclusiv editorial, biobibliografic.

Pentru mine, cel mai actual și impresionant exemplu în acest context îl constituie relația volumului de poeme Lista de așteptare, publicat de Ion Pop în 2019, cu momentul editorial apoteotic înregistrat de același autor în 2020. În vreme ce poezia era oglinda unui impas existențial, o răspântie în valea suspinelor, cu spaime tainice, solitudine amară, presimțiri funebre și resemnare încercănată, noul suiș întru lumină și împlinire ni l-a redat pe ilustrul echinoxist în plinătatea simbiozei dintre criticul și istoricul literar, dintre expertul în avangardism și cronicarul asiduu, maramureșeanul fidel tradițiilor locului și universitarul dăruit tematismului franco-elvețian, profesor sorbonard, exemplară energie colocvial-epistolară și subtil devot al diplomației culturale, gata să-și încheie o impunătoare istorie a literaturii române contemporane.

La sfârșitul lui 2020, Ion Pop a publicat un lot epistolar masiv ce cuprindea aproape patru decenii de prietenie cu Mircea Zaciu, impresionant în esență prin fidelitatea fostului emul devenit magistru-în-dialog cu fostul mentor, reinventat ca proaspăt ucenic plin de curiozitate și elanuri plăsmuitor spirituale. Fost coautor al Dicționarului Scriitorilor Români pentru a deveni el însuși coordonatorul redutabilului Dicționar analitic de opere literare românești, universitarul care a defrișat, clasificat, sintetizat, analizat și editat istoria avangardei noastre a scris nu doar una dintre cele mai convingătoare exegeze ale generației șaizeci, dar și o carte despre Blaga, și cea mai cuprinzătoare exegeză a operei lui Ioan Alexandru, cu egală empatie pentru toate meandrele păgâno-iisusiace ale acesteia. Apoi, în Cărți la alegere. Poeți și poezie, publicată la Tracus Arte tot în 2020, a alcătuit un florilegiu din cronicile tipărite între anii 2000 și 2019. Acest din urmă volum, ne anunță autorul în prefață, va fi urmat de volete dedicate prozei, criticii și eseisticii.

Despre Poeți și poezie voi încerca să dau seamă acum, fiindcă mi se pare cea mai bine echilibrată, mai judicios chibzuită și mai penetrantă, din unghiul verdictelor, pentru a fi prezentată drept carte de vizită celor care vor face cunoștință abia acum cu fermecătoarea „pedagogie a lecturii” și a criticii de identificare, cum spunea încă din 1994 Ion Negoițescu despre Ion Pop (vezi Panorama criticii literare românești. Dicționar ilustrat 1950-2000 de Irina Petraș, 2001, p.530).

Grație cvadruplei sale formații – poet, exeget, istoric literar, profesor universitar – Ion Pop își poate calibra perfect discursul. Păstrează mereu perspectiva temporală, înscrie întotdeauna cartea comentată în ansamblul operei, caută unitatea în diversitate, abordează creația în evoluția ei organică, făcând adeseori o adevărată detectivistică în aflarea volumului de debut al autorului comentat. Totul dublat de contextualizarea textului într-o constelație de stil sau generație, dar și în tradiția lirică națională, cu trimiteri precise la modelele universale sau la biografia autorului. De aceea mi se pare consult să recomand ca, înainte de citirea cronicilor inseriate aici, să fie studiate sintezele intitulate Echinox, o revistă multiculturală și Prefață la o antologie poetică Echinox, urmate de interviul acordat lui Gellu Dorian reprodus ca postfață. Aici se văd cel mai bine amplitudinea abordărilor, respectul pentru interdisciplinaritate, cultul integraționist care pune în osmoză stiluri, vârste, școli estetice, categorii etnice, atitudini și biografeme sugestive artistic. Deschiderea compasului opțional e impresionantă, iar prefixul neo- pare cel mai eficient adecvat aici, criticul pianotând cu aceeași virtuozitate pe neotradiționalism, neomodernism, neoavangardism, neoexpresionism, aplicat deopotrivă asupra lirismului franciscan, lunedismului beatnic, baladismului cerchist sibian (empatizând în egală măsură cu vitalismul egofil al șaizeciștilor și cu estetismului livresc șaptezecist), metaforismului, prozaismuluiui liric, alegoriilor manieriste și artei combinatorii, ecorșeurilor, poeziei de amvon, senzorialității debordante și purității metafizice, totul cu o seducătoare temperatură de topire a polarităților. Fidel la modul absolut, dar și onest fără fisură, își etalează cu nobilă mândrie și ludică nonșalanță partizanatele irepresibile – transilvanismul, echinoxismul, avangardismul, jocul asocierilor iute revelatoare cu disocierile dibace ân mod strategic, asigurând comentarii vrednice să figureze cu aceeași elocvență și adecvare în sinteze istorico-literare naționale, în antologii europene, la reuniuni academice, conferințe de breaslă, colocvii de specialitate, ca și în oricare publicație care mai cultivă jurnalismul cultural. Exemplul cel mai semnificativ pentru a exemplifica toate cele scrise până acum este examinarea în paralel a poeticilor decadelor ’60, ’70 și ’80 . În mod special, sunt de remarcat sinteza dedicată optzecismului, lucrată cu admirabil dozaj în cartografierea geografiei literare, disocierile operate între tipurile de insurgență individuală și spiritul de corp generaționisto-cenaclier, sau analiza specificului etnic în conflict cu ideologia totalitară a contextului politic

Bun cunoscător al istoriei literare, al metodologiilor postmoderne de investigare textuală, dar și al micii istorii literare, cu orgoliile ei războinice, alergia la capitală și provincialismul revendicativ, Ion Pop nu minimalizează lunedismul și realismul cotidian coroziv, dar nu uită să le asocieze cu activismul subtil-protestatar al tinerilor poeți maghiari, germani sau sârbi din siajul echinoxist, după cum comentează la fel de aplicat, de devotat și consonant cărțile lui Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Emil Hurezeanu, Marta Petreu. Să notăm că, dacă altădată îi comenta cu aceeași eleganță pe Ana Blandiana, Ion Alexandru , Adrian Păunescu, Adrian Popescu, Grete Tartler sau Ileana Mălăncioiu, astăzi o face pentru Dan Coman, Arcadie Suceveanu, Claudiu Komartin, Nicolae Tzone și Lucian Vasiliu. Familiarizarea cu manifestele teribilismului avangardist îl transformă în filtru onorabil pentru aprecierea comprehensiv pedagogică a mizerabilismului nevrotic, atât de abundent în nouăzecism și douămiism, inclusiv pentru un contact detensionat cu anume versuri, prizate mai degrabă ca scandaluri, din fracturismul lui Marius Ianuș.

Adevărat, uneori disponibilitatea, integrismul programatic și chiar nonșalanța cu care sunt rezolvate - adică dizolvate - situările oximoronice într-un sumar ce-i cuprinde și pe Paul Celan, Emil Brumaru, Ioan Moldovan, Radu Vancu și Ioan Pintea, ca și pe Nora Iuga, Horia Gârbea, Gabriel Chifu, Ion Cocora, Andrei Zanca și Teodor Dună, riscă să debusoleze ori să contrarieze o percepție predispusă la radicalism, relativism sau, la limită, reducționism. Ansamblul însă convinge. Atrage și impune, mai cu seamă cu nume precum Ștefan Manasia, Dumitru Crudu, Alex Văsieș, Leo Butnaru, ca să nu mai spun de maghiarii, basarabenii și germanii arareori comentați în critica noastră de întâmpinare, dar frecventați tenace și cu empatică asiduitate de Ion Pop (unii dintre ei comentați la fiecare nouă apariție editorială și, oricum, niciodată uitați din sinteze, niciodată puși doar decorativ și propagandistic în sumare viciate de agenda politică, interese mercantile).

Trag nădejde că Ion Pop își va reedita într-un singur volum Orele franceze, poate împletite cu pagini din corespondența cu Mircea Zaciu – un fel de pereche a Teritoriilor și încă un eșantion generos din vasta-i operă. În ce mă privește, mă pregătesc să-i glosez cartea despre Ioan Alexandru.




Moscow.media
Частные объявления сегодня





Rss.plus



Стоматолог Владимир Лосев: сколько времени нужно носить брекеты

Дивный новый мир цифровизации: в Москве пройдет Форум «Время цифры»

Доктор Кутушов назвал болезни, которые поджидают отдыхающих у водоёмов

Eurasianet: Азербайджан публично и цинично уничтожает армянское культурное и историческое наследие в Нагорном Карабахе


ONYX отправляется в Большой тур по России

Коллекция купальников Love Republic

Глава Реутова проверил содержание территории города

VK Fest 2024: Музыка и Развлечения на Открытых Площадках России


Fentanyl distribution indictment follows Westminster traffic stop

Where to find Real Madrid vs Dortmund on US TV: June 1, 2024

Brentford B and Tiverton Town Friendlies Announced

Inside the mad Fenerbahce world Jose Mourinho is entering with rioting fans, players walking off and notorious hooligans


Торжественное возложение цветов к памятному знаку «Юным героям — партизанам и подпольщикам» в Феодосии

С 1 июня изменится схема движения на участке трассы Р-280 Новороссия в Ростовской области

Лёд и пламень

Денис Сафин перевел 100 миллионов рублей в фонд помощи пострадавшим от паводка


Конец близок в релизном трейлере Destiny 2: The Final Shape

Today's Wordle answer for Thursday, May 30

Четвёртое дополнение Age of Wonders 4: Eldritch Realms завершит первый цикл поддержки игры

Supercell выпустил игру Squad Busters на смартфоны



Два маршала СССР - Г.К. Жуков и И.Х. Баграмян «встретились» в Эдиссии

Международный день защиты детей: дети с ревматическими болезнями

Eurasianet: Азербайджан публично и цинично уничтожает армянское культурное и историческое наследие в Нагорном Карабахе

Преступления мигрантов с рынков азербайджанского олигарха Года Нисанова продолжают шокировать Москву




Гайки и черепашки. На Воробьевых горах отпраздновали День защиты детей

«СВЯТОЙ ЛЕНИН» спасает население от борьбы с перенаселением, 5 серия, СЕРЬЁЗНЫЙ НОВОСТНОЙ СЕРИАЛ.

Дивный новый мир цифровизации: в Москве пройдет Форум «Время цифры»

Доктор Кутушов назвал болезни, которые поджидают отдыхающих у водоёмов


"МК": в Москве женщина получила 17 судимостей и установила рекорд

Международный день защиты детей

По делу о теракте в "Крокусе" проходят 20 обвиняемых

В первом подмосковном фестивале футбола «Все сюда!» участвовали более 100 детей


Не ходите, дети, в теннис: как Андре Агасси и Штеффи Граф подарили детям право выбора

Итальянская забастовка: Рублёв, Котов и Самсонова вылетели с «Ролан Гаррос», Потапова обыграла Ван Синьюй

Матч Котова и Вавринки перенесли на корт Сюзанн Ленглен

Прямая трансляция матча Елены Рыбакиной против экс-первой ракетки мира на «Ролан Гаррос»


Архитекторы придумали, как привести Екатеринбург в порядок

Тысячи юных москвичей занимаются добровольчеством

Источник 360.ru: птенцов придавило тренажером во дворе дома в Москве

Международный день защиты детей


Музыкальные новости

НА ДЕТСКОМ ФЕСТИВАЛЕ ИСКУССТВ «НЕБО» СОСТОИТСЯ 5 ПРЕМЬЕР И ПОКАЖУТ НОВИНКИ ОТ ВЕДУЩИХ МОСКОВСКИХ ТЕАТРОВ

Литературно-музыкальный вечер «Песня как признание в любви»

Самойлова о поездке Джигана на «Выжить в Дубае»: «Поставила перед фактом, а он молился, чтобы рейс отменили»

Петербургский театр имени Шаляпина покажет мюзикл «Вымыслы» по сказкам Пушкина



Международный день защиты детей: дети с ревматическими болезнями

Eurasianet: Азербайджан публично и цинично уничтожает армянское культурное и историческое наследие в Нагорном Карабахе

Стали известны все участники РПЛ сезона-2024/2025

Дивный новый мир цифровизации: в Москве пройдет Форум «Время цифры»


Конец близок в релизном трейлере Destiny 2: The Final Shape

Выгодно ли покупать квартиру в новостройке?

«СВЯТОЙ ЛЕНИН» спасает население от борьбы с перенаселением, 5 серия, СЕРЬЁЗНЫЙ НОВОСТНОЙ СЕРИАЛ.

Лавров о заявлении Германии по поводу блокадников Ленинграда: "Насколько цинично это звучало"


На МКАД в Москве частично пекрыли движение из-за массовой аварии

Движение на ряде набережных и улиц в центре Москвы перекроют из-за забега 1 июня

Дептранс: на закрытом участке метро Москвы работали 20 бесплатных автобусов

Юрист рассказал, как добиться компенсации за потопленный в дождь автомобиль


Лучшие фото недели // Запоминающиеся кадры 27–31 мая

Путин провел совещание с членами Совета безопасности России

Лучшие фото за май // Запоминающиеся кадры месяца

Как маленькая страна собралась "ставить на колени" Россию: Станет ли Путин отвечать Эстонии?





Росгвардейцы из Москвы приняли участие в безвозмездной сдаче донорской крови

Подмосковный НИКИ детства провел онлайн-марафон «Бегом за здоровьем» 1 июня

С днем защиты детей росгвардейцы поздравили юных пациентов детской больницы в Москве

Первые звоночки и последствия: как живут и умирают люди с опухолью головного мозга


Зеленский: после «заморозки» конфликт опять вспыхнет


Спортсмены из Химок выиграли Первенство Подмосковья по автокроссу

Дептранс Москвы раскрыл детали инцидента на станции метро "Спортивная"

Фильм «Мой любимый чемпион» показали в павильоне «Роснефти» на ВДНХ в Москве

Муж Заворотнюк дал волю эмоциям на прощании с актрисой


Путин и Лукашенко обсудили парад в Минске

БЕЛТА: Лукашенко и Путин обсудили представительство России на параде в Минске

Путин и Лукашенко обсудили по телефону предстоящий саммит ШОС



Собянин: Проект "Давай друЖИТЬ" помогает исполнять заветные мечты детей

Сергей Собянин. Главное за день

Собянин поздравил победителей городского конкурса в сфере культуры и искусства

Собянин рассказал, как москвичи исполняют заветные мечты детей-сирот


Жителям Подмосковья рассказали о лесопожарной обстановке в регионе на 1–3 июня

Синоптик рассказал, когда из Москвы уйдёт аномальная жара

Очень дорого: во сколько обходится владение электромобилем в крупных городах

Победитель Чемпионата по рыбалке на Рыбной неделе получил 1 млн рублей


"Парни из стали": в Самаре завершился турнир по хоккею среди ветеранов СВО и боевых действий

Собянин поздравил победителей городского конкурса в сфере культуры и искусства

У американцев пока все никак не получается запустить космический корабль Boeing. Очередной запуск отменили за четыре минуты до старта

Архитекторы придумали, как привести Екатеринбург в порядок


Архангельская область подключается к марафону "Сила России"

В Архангельске с рабочим визитом побывал «арктический» министр

В филиале фонда «Защитники Отечества» в Архангельской области подвели итоги первого года работы

Развитие центров экономического роста и создание аварийно-спасательных центров на территории АЗРФ обсудили на заседании президиума госкомиссии по Арктике


ВТБ начал выдавать ипотеку на жилье в Крыму

Арт-знакомство «Искусство должно давать счастье и радость»

Выставка-представление «Не просто город, а судьба, которой я не устаю гордиться!»

Литературно-музыкальный вечер «Песня как признание в любви»


"Она была подобна солнцу": Песков и Навка простились с Анастасией Заворотнюк в Москве

Архитекторы придумали, как привести Екатеринбург в порядок

Синоптик Шувалов предупредил об аномалиях летом в России

Собянин поздравил победителей городского конкурса в сфере культуры и искусства












Спорт в России и мире

Новости спорта


Новости тенниса
Ролан Гаррос

Прямая трансляция матча Рыбакиной с победительницей четырех "Больших шлемов"






На истоке Волги в Тверской области стартовал XXV Большой Волжский Крестный ход

Админ Telegram-канала "Рынок шкур" получила четыре года за мошенничество

"Она была подобна солнцу": Песков и Навка простились с Анастасией Заворотнюк в Москве

Вильфанд перечислил регионы, где в июне будет теплее или холоднее нормы