Cazimir Țino: Politica moldovenească – delimitări și coagulări

Sine ira et studioSituația geopolitică, economică și de securitate a Republicii Moldova impune, în aceste timpuri, decizii ferme, clare, așa cum prea puține au fost luate din 1990 încoace. Timpul presează. Pe de o parte, datorită turbulențelor și lipsei de predictibilitate pe scena internațională. Pe de alta, datorită unui adevărat vortex electoral ce se prefigurează …

Sine ira et studio

Situația geopolitică, economică și de securitate a Republicii Moldova impune, în aceste timpuri, decizii ferme, clare, așa cum prea puține au fost luate din 1990 încoace. Timpul presează. Pe de o parte, datorită turbulențelor și lipsei de predictibilitate pe scena internațională. Pe de alta, datorită unui adevărat vortex electoral ce se prefigurează încă din următoarele luni, și care va dura cel puțin până în iulie 2025. Foarte pe scurt, alegerile care se apropie – fie în RM, fie în țări care au o influență mai mult sau mai puțin directă asupra Chișinăului – sunt următoarele:

1. În Republica Moldova (locale în noiembrie 2023, așadar peste doar 2 luni!; prezidențiale în noiembrie 2024; parlamentare în iulie 2025);

2. România (locale în septembrie 2024, prezidențiale în noiembrie 2024, parlamentare în decembrie 2024);

3. Ucraina (parlamentarele trebuiau ținute în octombrie 2023 dar, datorită războiului, vor fi amânate probabil pentru la anul; prezidențiale, în martie 2024);

4. Bielorusia (parlamentare în februarie 2024, prezidențiale în august 2025);

5. Rusia (prezidențiale în martie 2024);

6. Georgia (parlamentare în octombrie 2024);

7. Uniunea Europeană (parlamentare, în iunie 2024);

8. Marea Britanie (parlamentare, în 2024, probabil în toamnă);

9. Statele Unite (prezidențiale, guvernatoriale și parlamentare în noiembrie 2024);

10. Taiwan (prezidențiale și parlamentare în ianuarie 2024).

Desigur, nu ne facem iluzii asupra corectitudinii alegerilor din Rusia și Bielorusia (ba, până la un punct, și asupra celor din Georgia), însă toate împrejurările și sforăriile din jurul acestor alegeri false vor fi totuși interesante.

În R. Moldova, actuala putere galbenă a depășit deja jumătatea mandatului de guvernare, în condițiile în care deține întreaga verticală a puterii. Pe de o parte, este foarte adevărat că nu s-ar fi putut imagina un context mai nefericit pentru PAS și președintă decât cel în care, plini de ghinion, au nimerit: criză pandemică, criză energetică, criză climatică, criză economică, criză de securitate (coloana a V-a rusă din RM, care nu doarme), război la graniță (Ucraina), criza refugiaților… Toate acestea se constituie în circumstanțe atenuante pentru guvernanți. În ce măsură ele vor fi luate în considerare și de către votanții obișnuiți, aceasta este o cu totul altă poveste. Probabil, mai neplăcută.

Pe de altă parte, există și circumstanțe agravante. Și nu puține: lipsa unei garnituri serioase de specialiști integri (”lipsa de cadre” de bună calitate), gafele făcute în actul guvernării (uneori în rafale), prelungirea succesivă inadmisibilă a stării de urgență în țară (în spatele căreia stau multe afaceri tenebre, scăpate de obligația de transparență și corectitudine), jumătățile de măsură aplicate (vezi de pildă bâlbâiala despre reforma administrativă), lipsa comunicării reale cu restul spectrului politic pro-european și cu societatea civilă (care nu se reduce doar la ONG-urile de casă), și mai ales lipsa de curaj, viziune și coerență. Nu mai spunem de comedia, deja, cu reforma justiției. Pe cât de necesară, pe atât de împotmolită. Toate aceste minusuri, spre deosebire de plusuri, cu siguranță vor fi exploatate masiv și abil de către neprieteni. Cu consecințele electorale respective. Pe nedrept? Poate. Dar, când se numără voturile, asta nu contează.

Actuala putere a luat câteva măsuri bune și necesare, mai ales pe plan extern. Deși, unele dintre ele, tardiv, împinsă de la spate și cu jumătate de măsură (vezi de pildă ieșirea RM nu din CSI, ci din Adunarea parlamentară a CSI-ului). Pe plan intern însă, rezultatele promise în campania electorală și așteptate de o țară întreagă se lasă încă așteptate. Cu nervii din ce în ce mai încordați. Așa încât PAS riscă, mutatis – mutandis, să aibă cumva soarta lui Gorbaciov: adulat și aplaudat în afară, înjurat și detestat înăuntru. De fapt, lumea pur și simplu s-a săturat de explicații savante, de dat vina la nesfârșit pe ”odioasa moștenire”, pe scuze și promisiuni. Vrea livrabile, și le vrea azi. Exagerat? Poate! Dar, spun din nou, cu consecințe electorale, și nu din cele mai bune.

Aminteam mai sus de următorii cca. doi ani de foc electoral, în RM și în lume. În Basarabia, președinta a avut o singură inițiativă de dialog cu celelalte forțe politice proeuropene: când i-a invitat la sediul președinției pe reprezentanții acestora pe 8 mai 2023. E drept că mai mult pentru a pregăti demonstrația pro-europeană de pe 21 mai. A trebuit insistența unui lider de partid, Igor Munteanu, pentru a exista o a doua invitație similară din partea președintei, pentru 28 iunie, de data aceasta cu o agendă ceva mai largă decât mitinguri și demonstrații. Un Pact Snagov pe integrare europeană, cu toți actorii politici relevanți din țară? Furtună într-un pahar cu apă. Concret, nu s-a realizat deocamdată nimic. Și tot Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB) îi aparține inițiativa semnării, pe 9 mai, a Declarației cu prilejul Zilei Europei (alături de P. Liberal, P. Democrația Acasă, P. Puterea Oamenilor și P. Verde – Ecologist). Ar fi minunat dacă PAS și președinta Maia Sandu ar lărgi dialogul cu forțele politice cu același vector pro-vest și, mai ales, dacă l-ar umple de conținut.

Dar pentru că la unii rânza e mai mare decât creierul, iar fumurile din cap întunecă rațiunea, poate ar fi cazul unei mai strânse colaborări între forțele politice, dar și civice care, deși pro-occidentale și pro-românești, nu se (mai) regăsesc în oferta și abordarea actuală a celor galbeni. De altfel, că tot suntem frați (indiferent cât le-or sta în gât acest lucru unora), să constatăm că în România, colea peste gard, situația este oarecum similară, păstrând proporțiile: un președinte care se jura că nu va aduce niciodată la putere PSD-ul, dar care a sfârșit prin a blagoslovi o alianță de sorginte socialistă (un soi de USL 2). Un partid factice liberal, dar membru al PPE, care face însă alianță cu partidul lui Iliescu, Dragnea, Dăncilă… Putem juca jocul provocărilor: găsiți zece asemănări între cele două situații… Să reținem însă și un alt exemplu românesc, tot la temă: în prezent, se pregătește la București o coaliție politică a autenticei opoziții de dreapta, reprezentată de Uniunea Salvați România (USR, liberal, președinte Cătălin Drulă), Partidul Mișcarea Populară (PMP, creștin-democrat, președinte Eugen Tomac) și Forța Dreptei (FD, liberal-conservator, președinte Ludovic Orban). Asemănări cu partidele de dreapta din RM? Să sperăm…

În concluzie, riscul este ca următoarele alegeri basarabene fie să întoarcă vectorul dinspre vest, spre est, fie – în cel mai bun caz – să dea rezultate amestecate. Peste două luni vom avea primele indicii concrete, dincolo de sondaje mai mult sau mai puțin sincere. Se poate evita acest risc? Cu siguranță da. Prin luarea unor măsuri bune și concrete pentru poporul român din Basarabia. Măsurile externe, cât ar fi ele de necesare, nu sunt și suficiente. Oamenii simpli – adică majoritatea votanților – nu trăiesc doar cu sloganuri, cu o politică externă corectă sau cu spectrul războiului pe fond de stare de urgență. Iar măsurile trebuie identificate și aplicate de Putere, că de-aia a fost aleasă. Apoi, forțele politice și civice care înțeleg imperativul momentului ar trebui să lase deoparte veșnicele mâncătorii specific moldovenești și să vorbească pe o singură voce. Greu? Da. Imposibil? Nu. În fine, mai multă transparență și respect al legii ar fi absolut necesare. Ceea ce ar presupune, printre altele, renunțarea la starea de urgență, finalizarea reformei justiției, stat cu adevărat de drept și economie cu adevărat de piață, adică economie capitalistă.

Dar, cel mai important, ar fi coagularea națională în jurul unui proiect (fiabil) de țară. În care integrarea europeană, ca și aderarea la NATO, să fie mijloace pentru propășirea țării și bunăstarea locuitorilor ei, nu scopuri în sine. Nu ne integrăm ca să fim și noi, moț, în club. Ci ca să trăim mai bine, într-un spațiu de libertate, democrație și prosperitate. Exact opus spațiului lumii ruse. Care poate fi conținutul unui astfel de proiect de țară? În episodul următor.

Sursa: Ziare.com