Narine ABGARIAN. Simon

După succesul internaţional al romanului Din cer au căzut trei mere (2015), tălmăcit în peste 20 de limbi, armeanca Narine Abgarian (n. 1971) revine în 2020 cu Simon, Humanitas, 2023, „roman (…) înţelept într-un sens aproape biblic” (Anna Delianidi), distins cu Premiul cititorilor Bolşaia Kniga. 

O carte plină de viaţă, care începe cu moartea subită, la 79 de ani fără o zi, a personalului din titlu, zidarul Simon, bărbatul care „iubea femeile – până la istovire şi uitare de sine –, se lăsa fermecat cu entuziasm, era gelos şi le idolatriza, iar la sfârşitul relaţiei le dăruia câte-o podoabă ieftină, dar frumoasă”. În mod cu totul firesc, la priveghi apar, rând pe rând, „fostele amoruri ale lui Simon, gătite ca pentru slujba de Paşti” – Sev-Muşeganţ Sofia, Tevosanţ Eliza, Bocikanţ Susanna şi Văduva Silvia –, iată-le: „în jurul sicriului stăteau văduva şi fostele amoruri, sorbeau din vinul de casă şi, înfierbântate fie de alcool, fie de înfăţişarea lipsită de apărare a lui Simon, îşi făceau confidenţe «despre viaţă»”. De-aici încolo, e vorba despre soarta fiecăreia, aşadar tot atâtea poveşti de viaţă – Medalionul, Parfumul, Şiragul de perle şi Desenele – ce au în comun iubirea cu/pentru Simon, cel care le face mai femei decât au fost acestea în căsniciile anterioare. Să începem cu Văduva Silvia din Medalionul, cea marcată de eşecul ei ca soţie & mamă, şi care acum „şi-a permis pentru prima dată să iubească fără nici o stavilă”: „Secretul relaţiei lor fericite era minunat şi uimitor de simplu: cu cât el îi dăruia mai mult, cu atât ei îi venea să-i răspundă la fel. Parcă se jucau de-a dăruitul, încercând să se întreacă unul pe celălalt în dorinţa lor de a face plăcere” (superb, finalul istoriei – vă las să-l descoperiţi). Vine la rând „prostuţa” Eliza, eroina din Parfumul, cea care „nu ştia nimic despre fericirea femeiască. Şi dacă cineva i-ar fi prezis că la patruzeci şi cinci de ani o va cunoaşte, pesemne că nu ar fi crezut”, suficient însă să-i iasă în cale Simon, şi iat-o transfigurată: „Acum ştia totul despre fericirea femeiască. Acum ştia (…) să-şi împartă inima tânjind după iubire între fiii ei şi Simon, găsind în ea loc pentru fiecare” – „«Aş vrea să mă fi născut tu», i-a şoptit el într-un moment de intensă apropiere, şi ea, înţelegându-i exact cuvintele, i-a răspuns cu nesfârşită tandreţe: «Şi eu aş vrea să te fi născut.»” Tocmai am trecut de jumătatea cărţii, acum urmaţi-o pe Sev-Muşeganţ Sofia din Şiragul de perle; şi nu uitaţi nici de protagonista Desenele-lor, Bocikanţ Susanna – alte două poveşti de viaţă nu mai puţin pasionante.

Şi dacă tot a început cu un priveghi, era musai ca romanul să se încheie cu o înmormântare – iată-l aşadar de defunct privind de sus „cum îşi luau rămas-bun de la el copiii şi nepoţii”, dar şi fostele iubite & nevastă-sa: „Sofia a pus în sicriu şiragul de perle artificiale pe care i-l dăruise. Eliza – flaconul de parfum. Silvia, medalionul. Susanna, desenele făcute sul. Melania însă, scoţându-şi de pe deget verigheta tocită, i-a pus-o pe degetul mic şi i-a promis să i se alăture curând.

– Femeie, măcar un pic lasă-mă să mă odihnesc de tine, a murmurat Simon.”

Ei bine, cea care i-a dat viaţă [romanu]lui Simon în limba română este şi ea femeie, o mare doamnă pe nume Luana Schidu, aceeaşi care-i dădea glas pre limba noastră şi Zuleihăi lui Guzel Iahina – cinste ei! 

23 octombrie ’23