MITROPOLIA MOLDOVEI condusă de Vladimir – STRUCTURĂ DE OCUPAȚIE A FEDERAȚIEI RUSE

Pe 16 decembrie 2021, mitropolitul Vladimir a mers la Tiraspol ca să-l felicite personal pe siberianul rus V. Krasnoselski cu ocazia victoriei “categorice” la așa-numitele alegeri prezidențiale din Transnistria de pe 12 decembrie, alegeri ilegale, condamnate de conducerea Republicii Moldova și nerecunoscute de nimeni. Mitropolitul s-a referit la enclava separatistă ca la un stat independent și s-a arătat ca un susținător declarat al acestei entități. În afară de aceasta, capul bisericii a mai declarat: “Noi suntem slujitorii bisericii ortodoxe ruse pe teritoriul Republicii Moldova” și “Aceste mișcări pro-vest nu vin de la Dumnezeu”. Gestul mitropolitului a scandalizat societatea, despre aceasta s-a scris mult în presă, au fost aprecieri și la nivelul conducerii de vârf a țării.

Subsemnatul a scris de mai multe ori despre activitatea păguboasă a Mitropoliei Moldovei și a ierarhilor ei numiți de patriarhii ruși. Având în componența sa mai mult de 1.250 de biserici și mănăstiri, fiind o structură locală a Patriarhiei Moscovei, ea deține controlul spiritual asupra majorității basarabenilor. Înființată de Moscova în 1992, această mitropolie este nu numai ilegală și necanonică, ci și antinațională și reacționară, sprijinind în alegeri partidele de orientare prorusă. Rușii au știut ce fac în 1992

după ce ne-au dezmembrat țara: în partea stângă a Nistrului ne-au lăsat o enclavă separatistă cu trupe de ocupație, iar în partea dreaptă ne-au lăsat structura lor bisericească pentru a-i menține pe moldoveni ostatici ai lumii ruse și a ne otrăvi viața spirituală.

De mai bine de 200 de ani, moldovenii nu mai pot scăpa de îmbrățișarea rusească, inclusiv pe plan bisericesc și nu fără ajutorul și concursul cozilor de topor locali în sutane care, împreună cu politicienii mancurți, ne-au tot insuflat că biserica din Moldova a fost, este și va fi parte componentă a bisericii ortodoxe ruse și spațiului ei canonic, și că popoarele noastre au valori spirituale comune. Sunt minciuni crase atât în fața istoriei neamului nostru, cât și a ortodoxiei. O recapitulare a evenimentelor istorice ne dovedește contrariul. Conform istoriei, cuvântul Evangheliei lui Hristos a fost propovăduit încă din secolul întâi la Dunărea de Jos de Sf. Apostol Andrei și ucenicii săi, răspândindu-se treptat, în secolele II-IV, pe întreg spațiul carpato-danubiano-pontic, devenind un focar esențial în procesul de formare a poporului român. În secolele IV-XIV, pe pământurile de pe ambele maluri ale Prutului și până la Nistru s-a dezvoltat o înfloritoare viață creștină cu comunități, preoți și episcopi ortodocși. În acest context, să ne amintim că încreștinarea rușilor a avut loc cu aproape 1.000 de ani mai târziu, mai exact în 998. Provinciile istorice românești au dus o viață separată din punct de vedere politic, dar unitatea spiritual-bisericească a dăinuit neîntrerupt. În anul 1401, la inițiativa și insistența domnitorului Moldovei, Alexandru cel Bun, a fost înființată Mitropolia Moldovei, recunoscută de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. Potrivit legislației canonice, nimeni și niciodată nu avea dreptul să desființeze, să modifice sau să înjumătățească jurisdicția pe teritoriul ce-i revenea de la întemeiere. Deci noi am avut istoria bisericii noastre. Însuși Hristos, prin Duhul Sfânt, l-a trimis pe ucenicul său, Apostolul Andrei, să-i încreștineze pe strămoșii noștri, ca mai apoi să moștenim o biserică apostolică. Eminescu afirma: “Prin legea părinților noștri suntem legați de Orient, iar prin aspirațiunile noastre – de Occident”.

Prin anexarea Basarabiei de către Rusia țaristă în 1812 a fost dezmembrat nu numai Principatul Moldovei, dar a fost sfâșiat și teritoriul jurisdicțional al Mitropoliei Moldovei cu sediul la Iași, astfel înstrăinându-i pe moldovenii de pe ambele maluri ale Prutului cu tradiții creștine milenare, act imoral și neloial față de întreaga ortodoxie. În teritoriul dintre Prut și Nistru, devenit gubernie rusească, a fost formată Arhiepiscopia Chisnăului și Hotinului, în frunte cu mitropolitul Bănulescu-Bodoni care, cu părere de rău, la început i-a crezut pe ocupanții ruși. Conform dreptului canonic, este ilegală formarea unei structuri ecleziastice în urma unei cuceriri politice. Bodoni a găsit și a păstrat în Basarabia 749 de biserici și încă vreo 100 pentru moldovenii de peste Nistru, însă după moartea lui, la cârma bisericii din Basarabia până în 1918 s-au perindat 12 episcopi ruși. Aceștia n-au vorbit limba băștinașilor pe care îi păstoreau, nu au fost aleși canonic, ci numiți de Sinodul rus cu misiunea de a-i deznaționaliza pe moldoveni. Din ordinul acestor episcopi, serviciile divine în românește au fost interzise și înlocuite cu limba slavonă. Preoții moldoveni au fost aproape toți alungați și înlocuiți cu preoți ruși, din care cauză 340 de biserici au rămas fără preoți și au fost închise. Cărțile de cult, printre care și Biblia, scrise în română, au fost arse. Iată cum a arătat în realitate “spiritualitatea” creștină impusă de imperialismul rusesc.

La 27 martie 1918, prin voința Sfatului Țării și a lui Dumnezeu, Basarabia s-a unit cu Patria mamă. După unirea politică a avut loc și unirea bisericească. S-a reparat atunci și nedreptatea săvârșită în 1812, clerul și credincioșii revenind sub aripa maternă a bisericii neamului. Prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1925 s-a întemeiat Mitropolia Basarabiei.

În anii 1940 și 1944, după re-anexarea Basarabiei, Mitropolia Basarabiei a fost degradată la rang de Eparhie a Chișinăului, și până în 1989 a fost condusă de episcopi ruși. După 1944 a început cea mai neagră perioadă din istoria bisericească a acestei așchii de pământ, caracterizată printr-un genocid bisericesc nemaiauzit. Paralel cu ocuparea Basarabiei, Rusia Sovietică ne-a adus pe cap ciuma ateistă. Timp de aproape 50 de ani, ocupanții ruși ne-au profanat și batjocorit în mod isteric tot ce era religios și sfânt: au dinamitat și distrus cu buldozerul sfintele lăcașe, sau le-au transformat în cluburi, muzee, săli de sport, depozite și grajduri, au ars icoane și au smuls cu tractorul sfintele cruci de pe biserici, au devastat clopotnițe, au prădat și au pângărit altare, au masacrat sute de preoți, au închis sfintele mănăstiri, transformându-le în case de odihnă, ospicii pentru alienați sau dispansere venerologice, au băgat cu forța călugării în colhoz sau i-au deportat în Siberia. Dacă până la 1940, în Basarabia funcționau 1.090 de biserici și 30 de mănăstiri, pe la mijlocul anilor ’80 ai secolului trecut, numărul lor s-a redus la 150 de biserici și o mănăstire.

După atâtea crime și fărădelegi din partea Rusiei, a fost firesc ca după proclamarea independenței în 1991, o parte a preoțimii patriote, în frunte cu episcopul Petru, au început să pledeze pentru reactivarea Mitropoliei Basarabiei sub jurisdicția Patriarhiei de la București, iar altă parte, în frunte cu arhiepiscopul prorus Vladimir, promovau rămânerea sub Patriarhia Moscovei. Conflictul între aceste două tabere a atins apogeul în 1992 și a coincis cu perioada când Rusia a declanșat un război mișelesc împotriva tânărului stat — Republica Moldova, soldat cu numeroase jertfe umane în rândurile combatanților noștri și cu dezmembrarea țării. Arhiepiscopul Vladimir a fost obligat să protesteze împotriva agresiunii rusești, așa cum au procedat toți creștinii pe care el îi păstorea, să declare ieșirea bisericii moldovenești din componența Patriarhiei Ruse, patriarhie care i-a binecuvântat pe soldații ruși și cazacii veniți din Rusia să ne omoare copiii și frații. Nu a făcut aceasta, din contra, a plecat la Moscova, la stăpânii săi, să se plângă de preoții cu aspirații naționale, care își doreau reanimarea Mitropoliei Basarabiei. Prelații ruși l-au mângâiat pe cap, i-au acordat rangul de mitropolit și au decis în mod ilegal ridicarea Arhiepiscopiei Chișinăului în rang de Mitropolie a Chișinăului și a întregii Moldove sub jurisdicție rusească. S-a procedat în stil rusesc. După raptul teritorial a urmat și anexarea bisericească, exact așa cum au făcut rușii în 1812, 1940 și 1944. Cu ce drept? Încă din primele veacuri ale creștinismului, bisericile ortodoxe de pretutindeni se organizau în biserici naționale, etnia sau neamul fiind o realitate dată. În lume există 15 biserici naționale autocefale, a căror titulatură coincide cu etnia sau neamul pe care îl slujește: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxa Bulgară, Biserica Ortodoxă Ucraineană, Biserica Ortodoxă Georgiană etc. În cazul de față, pretențiile Patriarhiei Ruse, care aparține și slujește poporului rus de a stăpâni peste ortodocșii moldoveni care aparțin altui neam, și anume neamului românesc cu propria patriarhie la București, sunt necanonice și nedrepte.

După anul 1992, Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, sub conducerea Mitropolitului Vladimir, la comanda Patriarhiei Ruse a devenit oponentul principal al nou-reabilitatei Mitropolia Basarabiei și a tot ce este național, s-a implicat în politică prin sprijinul deschis în campaniile electorale ale partidelor proruse. Concuybinajul politico-clerical s-a simțit destul de puternic în timpul guvernării Partidului Comuniștilor, și asta în ciuda faptului că timp de decenii, comuniștii au colaborat cu antihriștii ruși și au profanat tot ce este creștinesc, au distras și au vandalizat biserici, au dirijat metodic o campanie de păgânizare a societății, iar peste noapte au devenit “mari creștini”. Cârdășia politică cu partidele proruse a atins apogeul după formarea PSRM-ului lui Dodon, partid prorus și antinațional. În perioada campaniei electorale prezidențiale din 2016, amvoanele bisericești, contrar destinației exclusive pentru propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, s-au transformat în tribune electorale, de unde creștinii erau îndemnați să-l voteze pe Dodon. Episcopul de Bălți, Marchel, într-un moment de extaz electoral, a adus jigniri grave candidatei la președinție, dnei Maia Sandu, în mare parte, “marele creștin” I. Dodon a câștigat alegerile datorită sprijinului masiv din partea clerului acestei mitropolii. A trebuit să treacă 4 ani până la următoarele alegeri prezidențiale din 2020 pentru ca oamenii să se convingă că Dodon mi este creștin, ci fariseu care folosește biserica în scopuri electorale, ca să nu îl mai voteze.

Mă miră atitudinea preoților și ierarhilor din această mitropolie, care afirmă că îl slujesc pe Dumnezeu, dar nu știu, sau se prefac că nu știu din ce neam fac parte. De ce preoții și ierarhii care păstoresc un popor latin ar trebui să fie slujitori ai bisericii ruse, așa cum declară Vladîka Vladimir? O biserică care nu este cu neamul său, nu este biserica lui Hristos, ci a lui Satana. Oare ei nu înțeleg că Patriarhia Rusă a exercitat întotdeauna o jurisdicție bisericească necanonică care nu poate fi justificată prin nimic? Pretențiile obraznice ale rușilor denotă supraviețuirea la ei a unor mentalități imperialiste și a unor apucături de ocupanți care continuă să ne calce în picioare cu același cinism care durează mai mult de două secole. Oare când o să înțelegem că prin Biserica Rusă, Kremlinul promovează politica tradițională a Rusiei de expansiune și control asupra unor teritorii și țări străine, printre care și Republica Moldova?

Frații lor de sânge, ucrainenii, au înțeles aceasta și în 2018 și-au creat biserica lor autocefală, eliberându-se de robia spirituală a fratelui mai mare. Aceasta a avut loc prin implicarea plenară a clasei politice și a președintelui de atunci, P. Poroșenko. Ce putem face noi? Există 2 căi:

Convertirea bisericilor din Mitropolia Moldovei în componența Mitropoliei Basarabiei sub jurisdicția Patriarhiei Române. Republica Moldova este al doilea stat românesc și dacă nu ne-am unit până acum, haideți să facem măcar unirea bisericească! Cum putem pretinde să aderăm la UE dacă rămânem în continuare o colonie spirituală a Moscovei?

Dacă mai persistă temerea de România care ne ajută în toate, atunci să ne creăm o biserică autocefală. În acest sens să ne consultăm cu Ucraina, care are experiență în acest domeniu, și cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. În această lucrare, în ambele variante se cere implicarea Președinției și a Parlamentului, care ar trebui să apere valorile naționale democrat-creștine pe această așchie de pământ, adică să ne întoarcem cu fața la “legea părinților noștri”. Așa să ne ajute Dumnezeu!