Tensiuni majore între China și SUA pe fondul sancțiunilor din Ucraina: ‘Sancțiunile lor sunt ilegale!’
China a spus marţi că sancţiunile americane asupra entităţilor sale impuse în legătură cu războiul din Ucraina sunt „ilegale şi unilaterale” şi „nu se bazează pe fapte”, comentariile fiind făcute chiar înainte de sosirea la Beijing a consilierului pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, care vine în capitala chineză să poarte discuţii la nivel înalt. Este pentru prima dată în ultimii opt ani când un oficial american de asemenea rang vine în China, relatează Reuters, conform News.ro.
Săptămâna trecută, Statele Unite au impus sancţiuni împotriva a peste 400 de entităţi şi persoane fizice pentru sprijinirea efortului de război al Rusiei în Ucraina, inclusiv companii chineze despre care oficialii americani spun că ajută Moscova să evite sancţiunile occidentale şi să îşi consolideze armata.
Washingtonul a avertizat în mod repetat Beijingul cu privire la sprijinul său pentru baza industrială de apărare a Rusiei şi a emis deja sute de sancţiuni menite să limiteze capacitatea Moscovei de a exploata anumite tehnologii în scopuri militare.
Trimisul special al Chinei pentru afaceri eurasiatice, Li Hui, care a făcut deja patru turnee diplomatice, s-a opus sancţiunilor la o şedinţă de informare pentru diplomaţii de la Beijing, după ultima rundă de întâlniri pe care le-a avut cu oficiali din Brazilia, Indonezia şi Africa de Sud.
„O anumită ţară foloseşte criza pentru a transfera vina, în încercarea de a fabrica aşa-numita teorie a responsabilităţii Chinei şi ameninţă ţările care au legături economice şi comerciale normale cu Rusia cu sancţiuni ilegale şi unilaterale”, a declarat Li.
Li nu a numit propriu-zis Statele Unite, dar duminică, Ministerul chinez al Comerţului a declarat că se opune ferm sancţiunilor, iar Ministerul de Externe a exprimat o opoziţie similară faţă de rundele anterioare de restricţii.
Sancţiunile de săptămâna trecută includ măsuri împotriva companiilor din China implicate în expedierea de maşini-unelte şi microelectronică către Rusia. „Aceste cuvinte şi acţiuni sunt în totalitate pentru interesele lor egoiste şi nu se bazează pe fapte, comunitatea internaţională nu le va accepta niciodată”, a avertizat Li.
China s-a străduit să se prezinte ca o parte care caută în mod activ o soluţie la conflict, deşi a lipsit de la o conferinţă de pace pentru Ucraina organizată în Elveţia în luna iunie.
JAKE SULLIVAN VINE LA BEIJING SĂ APLANEZE TENSIUNILE, O PREMIERĂ ÎN ULTIMII OPT ANI
Consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, este aşteptat în această săptămână la Beijing mai multe zile de discuţii cu oficiali chinezi de rang înalt, menite să calmeze tensiunile dintre cele două superputeri înainte de alegerile americane din 5 noiembrie.
Sullivan, şeful diplomaţiei chineze Wang Yi şi alţi oficiali se întâlnesc marţi pentru trei zile de discuţii, în contextul în care cele două ţări sunt în dezacord cu privire la Orientul Mijlociu şi Ucraina, revendicările teritoriale chineze, de la Taiwan la Marea Chinei de Sud, şi comerţ.
Biden, care se află în ultimele luni ale preşedinţiei sale, a promovat diplomaţia directă pentru a-l influenţa pe preşedintele chinez Xi Jinping şi a menţine aceste tensiuni la distanţă. Vicepreşedintele american Kamala Harris, candidatul democrat în alegerile din noiembrie, ar urma probabil o strategie similară. Cu toate acestea, mulţi analişti aliniaţi fostului preşedinte republican Donald Trump consideră că această abordare este prea blândă, având în vedere politica externă tot mai asertivă a Chinei.
Sullivan doreşte să extindă discuţiile între militari până la nivelul comandamentului de teatru operaţional, un pas care, speră Washingtonul, ar putea preveni conflictele în zone specifice precum strâmtoarea Taiwan.
De asemenea, SUA doresc ca China să ia mai multe măsuri pe plan intern pentru a preveni dezvoltarea de substanţe chimice care pot fi transformate în fentanil, principala cauză a supradozelor de droguri din SUA, şi să ajungă la o înţelegere privind standardele de siguranţă pentru inteligenţa artificială.
Beijingul, la rândul său, intenţionează să îşi exprime dezaprobarea faţă de tarifele americane asupra unei serii de produse fabricate în China şi faţă de controalele la export care vizează producătorii chinezi de cipuri. De asemenea, vrea să vorbească despre revendicările sale de suveranitate asupra insulei Taiwan, guvernată în mod democratic.
„China se va concentra pe exprimarea unor preocupări serioase, clarificarea poziţiei sale solemne şi formularea unor cereri serioase cu privire la problema Taiwanului, dreptul la dezvoltare şi securitatea strategică a Chinei”, a declarat Ministerul chinez de Externe. „Statele Unite au luat în mod continuu măsuri nerezonabile împotriva Chinei în ceea ce priveşte tarifele, controlul exporturilor, revizuirea investiţiilor şi sancţiunile unilaterale, care au subminat grav drepturile şi interesele legitime ale Chinei”, a transmis MAE chinez.
De asemenea, ambele părţi privesc cu precauţie perspectiva ca războiul din Gaza să se transforme într-un conflict regional mai amplu.
Vizita lui Sullivan este prima efectuată de un consilier american pentru securitate naţională din 2016. Acesta a purtat discuţii regulate cu Wang în vederea gestionării concurenţei dintre cele două superputeri, iar ultima lor întâlnire a avut loc în ianuarie, la Bangkok.
La Beijing, cei doi oficiali ar putea stabili, de asemenea, calea către o întâlnire finală între Biden şi Xi. Peru găzduieşte summitul Forumului de cooperare economică Asia-Pacific, iar Brazilia găzduieşte summitul Grupului celor 20, ambele programate în noiembrie, unde cei doi s-ar putea întâlni.
CONTEXT ELECTORAL ŞI REGIONAL
Când Kamala Harris a acceptat nominalizarea democrată săptămâna trecută, ea a spus că se va asigura că „America – nu China – câştigă competiţia pentru secolul 21”. În calitate de vicepreşedinte, ea a petrecut mult timp călătorind şi consolidând relaţiile Statelor Unite cu vecinii Chinei, inclusiv Japonia, Coreea de Sud şi Vietnam.
În ceea ce-l priveşte pe candidatul republica la Casa Albă, Donald Trump a promis taxe vamale generale, cu accent special pe bunurile din China. Aliaţii săi s-au angajat să sprijine vecinii Chinei, inclusiv Japonia şi Coreea de Sud, sub o nouă administraţie republicană.
Serviciile secrete americane sugerează că China nu are nicio preferinţă în viitoarea competiţie electorală, potrivit unor persoane familiarizate cu această chestiune.
Statele Unite şi China au încercat să stabilizeze relaţiile dificile de când acestea au atins un minim istoric după ce Statele Unite au doborât anul trecut un presupus balon de supraveghere chinez.
Biden şi Xi au convenit la un summit din noiembrie anul trecut ca echipele lor să discute despre chestiuni militare, inteligenţă artificială şi reducerea producţiei ilicite de fentanil. Cu toate acestea, problemele persistă.
Taiwanul autoguvernat se confruntă cu presiuni din ce în ce mai mari din partea Chinei, care nu a renunţat niciodată la ideea de a utiliza forţa pentru a aduce Taiwanul sub controlul său. Statele Unite sunt cel mai important susţinător şi furnizor de arme al Taiwanului.
Duminică, Filipine şi China, aliate cu SUA, s-au ciocnit din nou în apele disputate din Marea Chinei de Sud, în cea mai recentă dintr-o serie de confruntări maritime şi aeriene pe această cale navigabilă strategică.
În ceea ce priveşte comerţul, Biden a adăugat tarife la mărfurile chinezeşti considerate o ameninţare la adresa producţiei şi securităţii naţionale a SUA, iar săptămâna trecută administraţia sa a adăugat 105 firme ruseşti şi chinezeşti pe o listă de restricţii comerciale pentru presupusa lor susţinere a armatei ruse, o măsură condamnată de China. China a promis represalii, iar ministrul de externe Wang a declarat că acestea arată că unii din SUA „îşi pierd minţile”.