Добавить новость
ru24.net
World News in Romanian
Декабрь
2024
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31

În interiorul unui laborator rusesc secret, aflat în expansiune și cu o moștenire legată de arme biologice

0
Un centru secret de cercetare militară, cunoscut pentru rolul său în programul de arme biologice al Uniunii Sovietice, apare într-o înregistrare video prea puțin băgată în seamă. Ea a fost analizată, însă, recent, de Serviciul rus al RFE/RL.


De la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Moscova centrul s-a dezvoltat continuu.


Imagini rare din interiorul centrului, care e situat în apropiere de Moscova, apar în mass-media de stat ruse, într-un reportaj despre o inspecție din ianuarie 2024 făcută de fostul ministru rus al Apărării, Serghei Șoigu.


În filmare se văd echipamente și infrastructură care, conform experților, sunt tipice laboratoarelor biologice proiectate pentru a lucra cu cei mai periculoși agenți patogeni cunoscuți.


Într-un raport din aprilie 2024 privind respectarea angajamentelor de control al armelor, Departamentul de Stat al SUA a afirmat că „evaluează că Rusia menține un program ofensiv [de arme biologice]” încălcând Convenția ONU privind Armele Biologice.


Raportul a citat în mod specific centrul secret de cercetare militară – numit Institutul Central de Cercetare Științifică 48 – ca exemplu al modului în care Rusia „modernizează extensiv infrastructura de război biologic din epoca sovietică pentru a-și susține programul ofensiv actual.”


Rusia neagă acuzația. Într-un interviu din aprilie în principalul ziar al Ministerului Apărării, șeful centrului a explicat că acesta este parte din „sistemul de apărare biologică” al Rusiei, orientat spre dezvoltarea apărării împotriva agenților patogeni pentru armata și populația rusă.


Situat în apropierea localități Sergiev Posad, institutul a fost subiectul unui articol recent al Washington Post, care a arătat că, în ultimii doi ani, lângă el au fost ridicate mai multe clădiri noi, ca parte a unui proiect masiv de renovare și dezvoltare.


Analizând imagini din satelit ale locului, cunoscut ca Sergiev Posad-6, experții au spus pentru Washington Post că cel puțin patru dintre clădiri au caracteristici ale laboratoarelor biologice cu nivel maxim de securitate, necesar pentru lucrul cu agenți patogeni mortali precum virusurile variolei și Ebola.




Serviciul rus al RFE/RL a găsit și a examinat materiale video cu Șoigu, acum secretar al Consiliului de Securitate al președintelui Vladimir Putin, în timpul unui tur al centrului de cercetare militară. Imaginile au fost făcute publice în ianuarie de către Ministerul Apărării și publicate de agențiile de presă de stat și de cele apropiate Kremlinului, care nu au menționat istoricul centrului legat de armele biologice.


În filmarea cu turul realizat de Șoigu și publicată de agenția de știri TASS, sunetul a fost eliminat în unele părți ale reportajului. Mai exact, în momente în care fostul ministru al Apărării și însoțitorii săi erau conduși prin anumite zone din complex. Deși secțiunea respectivă este fără sunet, se pot observa echipamente care seamănă cu cele dintr-un laborator de înaltă securitate biologică.


Printre acestea se află o cisternă metalică mare, cilindrică, flancată de scări, care pare să fie echipament pentru tratarea apei reziduale, frecvent întâlnit în laboratoarele cu niveluri ridicate de siguranță biologică.




Un expert european în laboratoare biologice de înaltă securitate, care a vorbit sub anonimat cu jurnaliștii Serviciului rus al RFE/RL, a declarat că cisterna ar putea face parte dintr-un sistem de tratare a apei. Deși pare să aibă un volum relativ mic, judecând după poziționarea scărilor, ar putea exista rezervoare mai mari din același sistem în afara cadrului video, a adăugat expertul.


Nu este clar în care dintre clădirile Institutului Central de Cercetare 48 se afla Șoigu la momentul filmării.


Înregistrarea mai arată și un spațiu tampon etanș, o barieră crucială între o cameră sigilată și o zonă exterioară. Virusologul rus Serghei Netyosov a explicat într-un interviu pentru ziarul Izvestia că Rusia a adoptat standardele internaționale de construire a unor biolaboratoare extrem de protejate.




„Un laborator pentru cei mai periculoși agenți patogeni este o clădire în interiorul unei alte clădiri. Clădirea interioară are propriile ferestre, dar acestea sunt de obicei antiglonț și duble sau triple. Această clădire interioară reprezintă zona contaminată în care se lucrează cu agenți patogeni. Zona curată este partea exterioară. Acum, peste tot în lume se construiește în acest mod”, a spus Netyosov.


„Cutiile negre”

Înființată în 1954, sub guvernarea sovietică, instalația de la Serghiev Posad este unul dintre cele trei centre care formează Institutul Central de Cercetare Științifică 48, administrat de Ministerul Apărării al Rusiei. Statele Unite au impus sancțiuni tuturor celor trei centre în mai 2021.


Centrele sovietice au studiat agenți patogeni mortali, cum ar fi bacteria ciumei și antraxul, precum și virusuri precum cel al variolei. Aceste cercetări includeau studierea posibilității de a face acești agenți patogeni mai infecțioși și mai rezistenți la intervențiile medicale. Cercetări similare aveau loc și în alte țări, inclusiv în Statele Unite, Marea Britanie și Franța.


În 1975, guvernul sovietic a ratificat Convenția ONU privind Armele Biologice, chiar dacă a refuzat să recunoască faptul că, în realitate, lucra la dezvoltarea armelor biologice.


În ciuda aderării la convenție, Uniunea Sovietică și-a extins programul secret de arme biologice, pentru care, în cele din urmă, a angajat zeci de mii de oameni în întreaga țară – ceea ce a dus și la un focar de antrax în Sverdlovsk (acum Ekaterinburg), care a ucis zeci de persoane și pentru care oficialii sovietici au dat vina pe carnea contaminată.




Detalii despre program au ieșit la iveală datorită unor oameni de știință sovietici care au abandonat cercetările sau au plecat în Occident. Printre ei – Vladimir Pasechnik, fost director al unuia dintre institutele aflate sub agenția civilă nominală a Uniunii Sovietice, numită Biopreparat.


Aceasta era responsabilă pentru dezvoltarea armelor biologice ofensive.


Pasechnik a emigrat în 1989 în Marea Britanie. El a oferit Occidentului informații detaliate despre operațiunile Biopreparat. În 1992, la câteva luni de la prăbușirea Uniunii Sovietice, președintele rus, Boris Elțîn, a recunoscut public, pentru prima data, existența programului.


Elțîn a semnat un decret în aprilie același an, cerând respectarea Convenției privind Armele Biologice și oprirea completă a tuturor activităților legate de program. Mai târziu, în 1992, ministrul său de Externe, Grigori Berdennikov, a recunoscut că „programele biologice ofensive” au continuat în Rusia până în martie 1992.


În anii 1990, pe baza unui acord trilateral cu Marea Britanie și Statele Unite, au fost făcute inspecții reciproce. Totuși, Rusia nu a autorizat niciodată inspecții la centrul Serghiev Posad sau la celelalte două facilități din cadrul Institutului Central de Cercetare Științifică 48, situate în Ekaterinburg și Kirov.


„Acestea au rămas cutii negre pentru lumea exterioară,” a declarat pentru Serviciul rus al RFE/RL Andrew Weber, fost secretar adjunct al Apărării din SUA pentru programele de apărare împotriva radiațiilor, substanțelor chimice și biologice.


Weber a spus că, deși „este dificil să deosebești munca defensivă de cea ofensivă ilegală,” Statele Unite au adunat foarte multe informații despre Institutul Central de Cercetare 48, „deoarece este o prioritate pentru Occident să știe ce activități ilegale se desfășoară în aceste facilități.”


Guvernele occidentale cred că Rusia a încălcat deja Convenția privind Armele Chimice, la care este parte, prin utilizarea substanței otrăvitoare Noviciok asupra fostului ofițer al serviciilor militare de informații ruse, Serghei Skripal, în Anglia, în 2018, și asupra liderului opoziției ruse Alexei Navalnîi, în Siberia, în septembrie 2020. Dovezi substanțiale au legat serviciile de securitate ruse de ambele atacuri.


Weber a numit sancțiunile din mai 2021, anunțate de Departamentul de Stat al SUA împotriva Institutului Central de Cercetare 48, „vârful aisbergului” al „unei cantități masive de informații de înaltă calitate” care susțin evaluarea Washingtonului că „Rusia continuă să desfășoare activități ilegale de arme biologice în aceste facilități – activități ofensive interzise.”


În raportul său din aprilie 2024 privind conformitatea, Departamentul de Stat a afirmat că Statele Unite „evaluează că programul sovietic a fost absorbit, nu desființat, de Federația Rusă și că a continuat și s-a dezvoltat.”


Echipamente de laborator pentru un „centru de afaceri”

Deși centrul Serghiev Posad este unul secret, există o urmă publică discretă în documentele accesibile surselor deschise, analizate de Serviciul rus al RFE/RL.


Fotografii și schițe ale clădirilor construite pe amplasament, în timpul extinderii din ultimii doi ani, au fost publicate pe site-ul Okna-Star, un subcontractor implicat în construcție. Site-ul companiei s-a referit la proiect ca fiind un „centru de afaceri.”


„Proiectul a fost finalizat la timp, iar clientul a fost complet satisfăcut!”, s-a lăudat Okna-Star.






De asemenea, evidențele achizițiilor guvernamentale din Rusia arată o creștere semnificativă a cheltuielilor Institutului Central de Cercetare 48 pentru echipamente de laborator începând cu sfârșitul anului 2021, cu câteva luni înainte de startul lucrărilor de construcție și renovare.


Numai în ultimele trei luni ale anului 2021, institutul a cheltuit pentru echipamente mai mult decât în precedenții cinci ani la un loc. Începând cu 2022, însă, Guvernul rus a clasificat informațiile despre achizițiile militare.




Serviciul rus al RFE/RL a găsit, de asemenea, mai multe brevete și articole științifice provenind de la sucursalele Serghiev Posad și Kirov ale Institutului Central de Cercetare Științifică 48, legate de prepararea și răspândirea formelor de aerosoli ale agenților patogeni.


Dmitri Pruss, un biolog molecular stabilit în SUA, care a examinat aceste documente la solicitarea RFE/RL, a declarat că „în lumea civilă, nu există nicio nevoie de a transforma agenții patogeni în forme ultrafine și aerosolizate.”


Un virusolog rus, care a dorit să rămână anonim, a declarat pentru RFE/RL că „nu poate imagina o utilizare «civilă» [pentru agenții patogeni în formă de aerosoli sau pulberi], doar pentru distrugerea forței umane inamice cu un nor de agenți patogeni.”


„Totuși... eficacitatea unui astfel de aerosol, în realitatea actuală a războiului modern, este extrem de discutabilă. Ei bine, cu excepția exterminării populației din orașe,” a spus virusologul.


„E aproape sigur” că se construiesc arme biologice

Milton Leitenberg, cercetător la Centrul pentru Studii de Securitate Internațională al Școlii de Politici Publice de la Universitatea Maryland, a afirmat că eșecul specialiștilor occidentali de a vizita Centrul de la Serghiev Posad în baza acordului trilateral din anii 1990 a fost o „greșeală extrem de nefericită.”


„Am avut oportunitatea de a alege trei institute militare sau patru laboratoare Biopreparat. Și am ales Biopreparat pentru că Pasechnik ne-a spus totul în detaliu și, în linii mari, știam exact unde să căutăm,” a spus Leitenberg, care e istoric al programelor sovietice de arme biologice, pentru RFE/RL.


Leitenberg este „aproape sigur” că Rusia continuă să construiască arme biologice.


„De 25 de ani, fac parte dintr-un grup informal de experți în arme biologice. Sunt experți din 11 țări, dintre care unii au lucrat pentru guvernele lor în trecut, iar unii încă lucrează în guverne acum,” a explicat el.


„Aceștia nu sunt simpli cercetători. Ei sunt în acest domeniu de mulți ani”, a adăugat Leitenberg. „Dintre acești 50 de oameni, toți ar răspunde afirmativ la această întrebare. Doar doi sau trei ar pune un mic semn de întrebare lângă «da».”


Articol publicat inițial pe rferl.org și adaptat în limba engleză de jurnalistul RFE/RL Carl Schreck

 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te



Moscow.media
Частные объявления сегодня





Rss.plus




Спорт в России и мире

Новости спорта


Новости тенниса
WTA

Полина Кудерметова проиграла в первом круге турнира WTA-125 в Лиможе






«Иркут» уступил на выезде «Университету-Югре» в овертайме

Владимир Познер, Виктория Шелягова, Ида Галич, Зара, Снежанна Георгиева и другие гости предновогоднего гала-концерта «Хрустальная симфония»

Зарубежные активы бежавшего из Сирии Башара Асада оценили в 12 млрд долларов

Волоколамск объединил детей и взрослых в «МастЕРских Деда Мороза»