Vacanțele la Poiana Brașov nu au fost pe măsura așteptărilor turiștilor: Cozi, ambuteiaje și aproape fără zăpadă
Lipsa zăpezii, cozile interminabile, prețurile ridicate și traficul îngreunat au conturat imaginea unui weekend supraaglomerat, în care distracția s-a mutat în restaurante și pe pista de săniuș, iar drumul spre casă s-a dovedit pentru mulți la fel de obositor ca și vacanța în sine.
Până la sfârșitul anului 2025 au mai rămas doar câteva zile, iar oamenii profită la maximum de zilele libere. Cei mai mulți au ales stațiunile din Valea Prahovei, precum și Poiana Brașov. În acest weekend, stațiunea a fost mai degrabă o probă de răbdare decât un loc de relaxare.
Restaurantele, arhipline
Deși în weekend a nins, vântul puternic a spulberat mare parte din zăpadă, iar stratul format a fost insuficient pentru deschiderea pârtiilor de schi. Drept urmare, schiorii și-au lăsat echipamentul în portbagajele mașinilor, iar Poiana a fost ocupată în principal de turiști la plimbare și de familii cu copii. Cei care plănuiseră coborâri pe schiuri s-au „baricadat” în restaurantele de la baza pârtiilor.
Cât costă săniușul
Singurul loc cu adevărat animat a fost pista de săniuș, unde s-a instalat rapid haosul. Cozi fără sfârșit, sănii care se ciocneau, copii, părinți și turiști fără experiență încercând să-și găsească un loc într-un spațiu clar insuficient pentru un asemenea număr de oameni.
Săniile se închiriau cu 30 de lei pe zi, iar pentru accesul pe pista special amenajată de săniuș trebuia plătită suplimentar o taxă cuprinsă între 20 și 65 de lei, în funcție de condițiile alese.
„Am venit cu săniile noastre din Baia Mare și am mai plătit 50 de lei pentru copil — pentru două ore de acces într-o zonă special amenajată. Noi stăm cu vin fiert, pe muzică bună. Ne bucurăm de zăpadă și de weekend”, a povestit unul dintre turiști.
Parcări pline, ambuteiaje și lipsa poliției
Dincolo de distracții, problemele încep cu mult înainte de a ajunge pe pârtie. Parcările erau pline încă de dimineață. Găsirea unui loc liber era extrem de dificilă, motiv pentru care autoritățile locale i-au îndemnat pe turiști să folosească autobuzele din Brașov, care transportă pasagerii până la baza pârtiilor.
Drumul spre casă a devenit o adevărată încercare pentru cei care au ales să plece duminică după-amiază. Între Predeal și Bușteni, traficul a fost extrem de aglomerat, „bară la bară”, uneori timp de până la două ore, în condițiile unei absențe totale a Poliției.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.
