Добавить новость
ru24.net
World News in Romanian
Декабрь
2025

Ioniță: Un ministru care se laudă cu o creștere economică de 2% trebuie demis

0

Potrivit acestuia, acceptarea unei creșteri economice de 2–3% este „o rușine” pentru o țară aflată în Europa și cu aspirații europene clare, transmite bani.md.

„Când văd că cineva se bucură că vom avea 2–3–5% creștere și ministrul vorbește despre un PIB sub 5%, acel ministru trebuie demis. Pur și simplu demis. Noi trebuie să ne asigurăm o creștere de minimum 5%”, a declarat Ioniță.

Economistul a subliniat că, în condițiile în care creșterea medie mondială este de circa 3,5%, Republica Moldova continuă să rămână în urmă. 

„Timp de 60 de ani, noi am crescut în medie cu 2%. Asta înseamnă că, în fiecare an, pierdem teren față de restul lumii. Este degradant să fii în mijlocul Europei și să ai o asemenea stare a economiei”, a afirmat el.

În pofida criticilor, Veaceslav Ioniță s-a arătat mai degrabă optimist pentru anul 2026. Acesta susține că nu vede vulnerabilități majore, cu excepția riscurilor legate de războiul din Ucraina. 

„La inflație, cel mai probabil ne ducem spre 5%. Piața imobiliară, după șocul de prețuri, va intra într-o perioadă calmă, iar oamenii vor reveni treptat la achiziții”, a precizat economistul.

Totodată, Ioniță a respins scenariile alarmiste privind creșteri explozive și nesustenabile. 

„Nu mai vorbim de prostii cu 25% creștere într-un singur trimestru. Realist vorbind, anul 2025 a fost mai bun decât 2024, iar în 2026 avem toate premisele pentru un an cu mult mai bun decât 2025”, a concluzionat el.

Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.




Moscow.media
Частные объявления сегодня





Rss.plus
















Музыкальные новости




























Спорт в России и мире

Новости спорта


Новости тенниса