Добавить новость
ru24.net
World News in Romanian
Январь
2026
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31

Șoferilor din România li se va lua carnetul pentru prima oară dacă nu îndeplinesc o condiție financiară

0
Timpul 

Proiectul de lege prin care urmează să fie reduse cheltuielile administrației publice centrale și locale a fost pus, marți seară, în dezbatere publică de către Ministerul Dezvoltării. Legea propusă modifică mai multe acte normative, având prevederi care se referă și la modul de funcționare ale instituțiilor publice, amenzile rutiere, impozitele pe clădiri sau desfășurarea jocurilor de noroc.

„Proiectul prevede (…) o scădere cu 10% a cheltuielilor de personal din administrația publică centrală, fără să fie afectate salariile de bază ale angajaților, prin reorganizarea instituțională, reducerea de sporuri sau tăieri de posturi. La nivelul autorităților locale se prevede o reducere a posturilor de la pct. 1 din anexa la OUG nr. 63/2010, care va genera pe ansamblul autorităților administrației publice locale o reducere cu 10% a posturilor ocupate”, a transmis Ministerul Dezvoltării, într-un comunicat de presă.

Economii de 5,7 miliarde anual

În expunerea de motive a proiectului de lege, se spune că actul normativ este necesar în condițiile în care România şi-a asumat o traiectorie de reducere a deficitului bugetar de la 7,9% în anul 2024 la sub 3% în anul 2031 pe baza unor ipoteze care ţin de cheltuielile publice şi de evoluţia acestora în perioada 2025 – 2031 care să determine o ajustare de 6 ppt, respectiv o reducere de la 41,9% din PIB la 35,9% din PIB în anul 2031.

„În anul 2026, în mod temporar, autoritățile locale pot aproba diminuarea cheltuielilor de personal proporțional cu cheltuielile aferente numărului de posturi ocupate ce ar trebui desființate”, precizează Ministerul Dezvoltării.

Potrivit estimărilor, economiile realizate la buget în acest an vor fi de 3,367 miliarde de lei, iar în anii 2027-2030, economiile vor fi de 5,765 miliarde de lei.

Pe lângă reducerile de cheltuieli, proiectul vizează modificări ale Codului Administrativ, de exemplu privind regimul proprietății publice și private ale administrațiilor locale.

Mandate limitate pentru înalții funcționari

De asemenea, este stabilită și o metodologie pentru realizarea procesului de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici pe bază de competențe.

Înalții funcționari publici care lucrează în autorități și instituții publice ale administrației publice centrale, inclusiv autorități administrative autonome prevăzute de Constituție sau înființate prin lege organică vor avea mandat limitat de 3 ani, care poate fi înnoit o singură dată pe aceeași funcție și în cadrul aceeași instituții, după care vor fi supuși obligatoriu rotației pe alte funcții și la capătul unei evaluări multianuale.

Actul normativ prevede și reducerea numărului de posturi din cadrul cabinetului sau cancelariei demnitarilor sau aleșilor din administrația locală. De exemplu, pentru premier numărul de posturi din cabinetul premierului scade de la 9 la 5, iar pentru primarul Capitalei scade de la 6 la 4.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Agenția Națională pentru Locuințe vor avea un număr de membri în consiliul de administrație limitat la 5, față de 9, respectiv 7 în momentul de față. Numărul maxim de posturi din prefecturi va fi redus cu 25%.

Pentru creșterea veniturilor administrațiilor locale, s-a introdus măsura majorării impozitului cu 100% pentru clădirile ridicate fără autorizație de construcție, pe o perioadă de 5 ani.

„Autoritățile administrației publice locale vor putea efectua inspecții pe teren și prin imagini satelitare, drone și alte tehnologii pentru identificarea clădirilor fără autorizație sau nedeclarate. Imaginile pot fi folosite ca probe pentru sancțiuni fiscale și disciplinare, cu scopul să îmbunătățească controlul și identificarea construcțiilor ilegale sau nedeclarate”, se spune în expunerea de motive.

Măsuri privind amenzile rutiere

De asemenea, perioada de suspendare a dreptului de a conduce pentru contravenții poate fi redusă atunci când contravenientul prezintă dovada plății tuturor datoriilor către bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde își are domiciliul, inclusiv plata amenzii pentru contravenția care a condus la suspendarea dreptului de a conduce, pentru a stimula cetățenii să-și achite toate obligațiile față de autoritățile locale.

Pe de altă parte, se adaugă reguli privind majorarea cuantumului amenzilor contravenționale în cazul neachitării lor la termenele inițiale: o majorare de 30% dacă amenda nu este plătită în 3 luni după termenul stabilit și o altă majorare de 30% dacă neachitarea continuă după 6 luni.

Șoferii nu pot conduce autovehicule, tractoare agricole/forestiere sau tramvaie pe drumurile publice dacă nu achită în termen de 90 de zile creanțele provenite din amenzi contravenționale.

Reglementări privind jocurile de noroc

Numărul polițiștilor locali pe care o primărie îi va putea angaja este stabilit în funcție de următoarele criterii:
a) un post pentru fiecare 1.200 de locuitori pentru comune, oraşe, municipii, şi sectoare ale municipiului Bucureşti;
b) un post pentru fiecare 6.500 de locuitori pentru judeţe, respectiv municipiul Bucureşti;
c) unităţile administrativ-teritoriale cu numărul locuitorilor mai mic de 4.500 nu pot înființa poliție locală decât dacă cheltuielile secțiunii de funcționare sunt asigurate integral din venituri proprii. În acest caz numărul este de maxim 3 polițiști locali.

Proiectul introduce și reglementări în ce privește desfășurarea jocurilor de noroc. Astfel, operatorii acestora vor trebui să ceară acordul inițial al primăriilor pe raza cărora vor să-și desfășoare activitatea,, iar autorizarea lor trebuie reînnoită anual.

„Prin hotărâre a consiliului local se introduce posibilitatea expresă de delimitare a zonelor în care aceste activități pot fi desfășurate și de stabilire a cuantumului taxei locale datorate pentru obținerea autorizației de funcționare, calculată în funcție de suprafața spațiului în care urmează să se desfășoare activitatea”, precizează ministerul.




Moscow.media
Частные объявления сегодня





Rss.plus
















Музыкальные новости




























Спорт в России и мире

Новости спорта


Новости тенниса