Добавить новость
ru24.net
World News in Romanian
Февраль
2026
1 2 3 4 5 6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28

Autoritățile, în alertă: 7 drumuri naționale, impracticabile din cauza ghețușului

0
Timpul 

Autoritățile Republicii Moldova rămân mobilizate non-stop pentru a menține circulația și a acorda sprijin cetățenilor, în contextul condițiilor meteo dificile din ultimele 24 de ore.

Guvernul informează că drumurile sunt, în general, practicabile, însă pe mai multe segmente circulația se desfășoară cu dificultate. În raioanele Dondușeni și Glodeni au fost identificate șapte drumuri naționale impracticabile, din cauza poleiului și a înzăpezirii.

Serviciul 112 a gestionat peste 3.000 de apeluri de urgență, dintre care aproximativ 170 au vizat căderi și accidentări, peste 80 au fost legate de polei și înzăpezire, fiind înregistrate și numeroase solicitări privind accidente rutiere. Totodată, Serviciul Operativ al Administrației Naționale a Drumurilor a recepționat 37 de apeluri directe de la cetățeni, 49 de sesizări prin intermediul INSP și 68 de sesizări prin Serviciul 112. În urma acestora, drumarii au intervenit pentru tractarea și deblocarea mai multor autovehicule și camioane rămase împotmolite sau derapate din cauza poleiului.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a recepționat 10 apeluri de urgență în ultimele 24 de ore, iar Ministerul Sănătății a raportat 511 adresări cu traumatisme, majoritatea cauzate de căderi pe suprafețe alunecoase.

Din cauza depunerilor de polei pe rețelele electrice, 30 de localități din șase raioane au fost parțial deconectate de la energia electrică. Echipele specializate ale operatorilor de distribuție se află în teren și desfășoară lucrări pentru restabilirea alimentării.

Poliția monitorizează intens situația rutieră, fiind mobilizați peste 1.100 de angajați și aproape 500 de autospeciale. Aceștia au intervenit la sute de solicitări, fiind înregistrate accidente rutiere soldate cu persoane traumatizate și, din păcate, un caz de deces. Patrularea traseelor continuă pentru prevenirea incidentelor și acordarea sprijinului participanților la trafic.

Inspectoratul General de Carabinieri al MAI este, de asemenea, mobilizat, intervenind pentru sprijinirea pietonilor pe trotuare și la traversarea străzilor.

Poliția de Frontieră anunță că punctele de trecere a frontierei funcționează în regim normal, cu excepția PTF Grimăncăuți, unde activitatea a fost temporar sistată din motive tehnice. Drumurile de acces către frontieră rămân practicabile, fără restricții de deplasare.

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” activează în regim normal, pistele fiind curățate, iar aeronavele aterizează și decolează fără impedimente.

Autoritățile îndeamnă cetățenii să circule cu prudență, să manifeste solidaritate față de persoanele aflate în dificultate și să se informeze exclusiv din surse oficiale.




Moscow.media
Частные объявления сегодня





Rss.plus
















Музыкальные новости




























Спорт в России и мире

Новости спорта


Новости тенниса