Добавить новость
ru24.net
World News in Romanian
Февраль
2026
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23
24
25
26
27
28

Prețul primelor mărțișoare deja în vânzare: Cei mai mulți cumpărători sunt străinii

0
Timpul 

Odată cu apropierea primăverii, primele mărțișoare au apărut deja la vânzare pe străzile din Chișinău. Centrul Capitalei s-a colorat în alb și roșu, iar comercianții spun că, deși vânzările sunt încă modeste, se așteaptă la un flux mai mare de cumpărători în zilele următoare.

Trotuarele au fost transformate într-o veritabilă alee a primăverii, cu mărțișoare pentru toate gusturile: modele tradiționale, realizate manual, dar și creații moderne, cu forme și accesorii inedite.

Andrei Nicolae Ion confecționează mărțișoare de peste 11 ani, alături de soția și cei trei copii ai săi. Spune că își atrage clienții prin bună dispoziție și glume, chiar dacă, deocamdată, cumpărătorii sunt puțini.

Pentru Larisa Șandrian, realizarea mărțișoarelor a început ca un hobby în perioada pandemiei COVID-19. Cele mai căutate produse sunt cele hand-made, inclusiv buchețelele croșetate, care costă între 60 și 130 de lei.

Comercianții afirmă că printre primii cumpărători se numără turiștii și moldovenii din diaspora. Unii aleg mărțișoare cu drapelul Republicii Moldova, ca simbol al legăturii cu țara.

Ulysse Manhes, originar din Franța, spune că a descoperit tradiția prin prietenii săi moldoveni și români și că deține deja o mică colecție de mărțișoare. O turistă din Polonia, aflată pentru prima dată la Chișinău, a declarat că a cumpărat un mărțișor pentru a marca sărbătoarea de 1 martie.

Pentru moldovenii stabiliți peste hotare, mărțișorul rămâne o tradiție respectată. Unii cumpără simboluri ale primăverii pentru a le oferi colegilor și prietenilor din țările în care locuiesc.

Prețurile variază în funcție de dimensiune și complexitate: cele mai simple mărțișoare pornesc de la 10 lei, iar creațiile elaborate pot ajunge la câteva sute de lei.

Primăria Chișinău a autorizat târguri de primăvară în toate sectoarele Capitalei. Acestea vor rămâne deschise până la mijlocul lunii martie.




Moscow.media
Частные объявления сегодня





Rss.plus
















Музыкальные новости




























Спорт в России и мире

Новости спорта


Новости тенниса