Добавить новость
ru24.net
World News in Romanian
Март
2026
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31

Iranul anunță că a bombardat cu succes bazele militare ale SUA din Golful Persic: Amenință cu cea mai mare ofensivă din istorie

0
Timpul 

Armata iraniană a anunţat că a atacat, duminică, bazele americane din regiunea Kurdistanului irakian şi din Golful Persic, ca răspuns la uciderea lui Ali Khamenei. Iranienii susțin că misiunea a fost un succes și au lovit puternic bazele americane, informează Mediafax. / Americanii susțin însă că distrugerile au fost minime.

Iranul susține că a bombardat cu succes bazele americane

„Cu câteva minute în urmă, piloţii forţelor aeriene ale Republicii Islamice Iran au bombardat cu succes bazele americane din ţările din Golful Persic şi din regiunea Kurdistanului irakian, în cadrul mai multor faze de operaţiuni”, a anunţat armata iraniană într-un comunicat difuzat de televiziunea de stat.

Ali Khamenei, liderul regimului islamic de la Teheran, „unul dintre cei mai răi oameni din istorie”, este mort, a anunţat sâmbătă seara preşedintele Donald Trump într-o postare pe Truth Social. La câteva ore după acest anunţ, duminică dimineaţă, presa de stat iraniană a confirmat decesul liderului suprem. Fiica, nepotul, nora şi ginerele său au fost, de asemenea, ucişi în atacuri.

Iranul amenință cu cea mai mare ofensivă din istorie

Iranul ridică miza confruntării cu Statele Unite și Israel, după ce structura militară care protejează regimul de la Teheran a transmis un mesaj de represalii fără precedent.

Potrivit presei de stat iraniene, citată de Al Jazeera, au fost revendicate deja atacuri asupra a 27 de baze americane din Orientul Mijlociu, ca represalii pentru bombardamentele SUA și Israelului asupra Iranului, într-un al șaselea val de operațiuni.

Au fost lansate „atacuri extinse cu rachete și drone” asupra Israelului și asupra bazelor militare americane din regiune, fiind vizată și baza aeriană israeliană Tel Nof, cartierul general al armatei israeliene de la HaKirya, în Tel Aviv, și un mare complex industrial din domeniul apărării din același oraș.

Garda Revoluționară iraniană a anunțat duminică, la primele ore, că va lansa „cea mai intensă operațiune ofensivă” din istoria sa, ca reacție la valul de lovituri aeriene SUA-Israel. Anunțul a fost făcut la puțin timp după ce presa iraniană de stat a confirmat moartea liderului suprem Ali Khamenei.

Explozii au fost auzite la Doha și la Dubai

Corespondenţi ai AFP au auzit două serii de explozii duminică dimineaţă la Dubai, a două zi după începutul atacurilor Iranului în Golf, drept ripostă la loviturile americane şi israeliene care l-au ucis pe ghidul suprem iranian, relatează AFP.

O primă serie de explozii a fost auzită mai devreme în cursul nopţii la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, dar şi la Doha, în Qatar, şi în capitala Bahreinului, Manama.

La Doha a putut fi văzută o coloană neagră de fum duminică dimineaţă, după mai multe explozii puternice, potrivit unui jurnalist al AFP.

Norul de fum era vizibil în partea de sud a oraşului, după ce Iranul a vizat cu lovituri de rachete şi drone baze americane în statele Golfului, drept ripostă la loviturile americano-israeliene care s-au soldat cu uciderea ghidului suprem Ali Khamenei.

Potrivit postului de televiziune din Qatar Al-Jazeera, cel puţin 11 explozii au fost auzite la Doha, relatează dpa.

Potrivit Ministerului de Interne din Qatar, un incendiu de proporţii reduse a fost declanşat de fragmente căzute după ce o rachetă a fost interceptată într-o zonă industrială. Nu au existat persoane rănite în urma incidentului, a precizat sursa citată.

Explozii au fost auzite şi la Manana, capitala Bahreinului. Martori oculari au vorbit despre cel puţin patru explozii puternice. În acest context, au circulat pe social media imagini cu un hotel lovit din Manama. Agenţia de ştiri dpa precizează că aceste imagini nu au putut fi verificate independent.




Moscow.media
Частные объявления сегодня





Rss.plus
















Музыкальные новости




























Спорт в России и мире

Новости спорта


Новости тенниса