Traversam curtea unui bloc cu nouă etaje, cu o sticlă de șampanie în mână, când am văzut-o chircită pe scaunul de sub arțar, de pe care se desprindeau frunzele sfrijite, îmbrăcată în capot și încălțată în șlapi, de parcă cineva ar fi alungat-o de acasă. Sau ar fi fugit ea însăși. Mai degrabă, ar fi fugit de cineva care ar fi vrut s-o bată. Numai cineva care încearcă să-și salveze pielea mai iese din casă îmbrăcat așa cum era ea. Mi-am încetinit pașii și am întrebat-o dacă o pot ajuta cu ceva. În loc să-mi răspundă, bătrâna a început să plângă. Dar plânsetul ei a fost astupat de niște răcnete neomenești care răzbăteau din bloc, ca un buzdugan. Pe urmele răcnetelor a țâșnit și un vlăjgan cu o față bugedă și s-a repezit spre ea. Bătrâna a rupt-o la sănătoasă, așa cum era îmbrăcată, iar mămila s-a luat după ea. Au dat colțul și nu-i mai vedeam. Pe locul unde a stat bătrâna am văzut umbra unei frunze, căzând.
