Ivan Ivanovici s-a culcat pe la ora zece, dar abia pe la unu şi un sfert a reuşit să aţipească. Şi imediat şi-a deschis ochii. Ceva se întâmpla. Se scutura blocul. Se cutremura tavanul şi se zgâlţâia podeaua pe care călca. Era cutremur. S-a adăpostit în cadrul uşii, unde credea el că ar putea să scape mai uşor. Se zguduia însă şi uşa şi pe Ivan Ivanovici începu să-l săgeteze în piept şi s-a scurs pe podea ca un gălbenuş de ou. Îl înţepa inima şi pastilele i-au rămas pe noptieră.
