Munții din România care apar în topul celor mai bune trasee de drumeție din Europa
Un material realizat de CNN recomandă o zonă montană din România într-un top al celor mai bune trasee de drumeție pe distanțe lungi din Europa.
Un material realizat de CNN recomandă o zonă montană din România într-un top al celor mai bune trasee de drumeție pe distanțe lungi din Europa.
În Duminica Apostolului Toma, credincioșii rostesc o rugăciune către acest Sfânt, despre care se spune că are o mare putere.
Au fost clipe de coşmar pe o autostradă din Belgia. Un bărbat din Maramureş a murit, iar o femeie a ajuns în stare gravă la spital.
"Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii", afirmă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a BOR, Vasile Bănescu, după ce elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024 cu o melodie despre călătoria lui de autodescoperire ca persoană non-binară.
Continuă campaniile de apeluri false. Atacul începe cu un apel de la o persoană care pretinde că este angajat al unei bănci din România.
Evaluarea Națională pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni, 13 mai. Peste 500.000 de elevi vor susţine examene la limba română, matematică şi ştiinţe ale naturii şi la limba maternă.
Nadia Comăneci a transmis un mesaj video de susținere a Gabrielei Firea, care candidează la alegerile locale 2024 în cursa pentru Primăria Municipiului București.
Florin Piersic a primit vizita premierului Marcel Ciolacu şi a ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, la Spitalul Foişor din București.
În ciuda ofertelor generoase de salarii, care depășesc adesea pragul de 2.000 de euro net pe lună, unul dintre domeniile cu un aport important în PIB-ul României duce o lipsă acută de angajați.
Pompierii intervin la un incendiu violent produs la hala a unui operator economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea, din județul Suceava.
Elveţia este câştigătoarea Eurovision de anul acesta. Nemo, artistul care a reprezentat ţara în competiţie a reuşit să depăşească Croaţia, ajungând pe locul 1 cu 591 de puncte.
Avertizare de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină în România.
Meteorologii ANM au emis o prognoză meteo specială pentru București.
Duminica Sfântului Apostol Toma, prima de după Paşte, este singura duminică din anul bisericesc dedicată şi închinată unui Sfânt Apostol al Mântuitorului Iisus Hristos.
Sunt anunțate proteste la începutul săptămânii viitoare. Blocul Naţional Sindical organizează un miting în faţa Guvernului României.
România găzduieşte cel mai mare exerciţiu NATO de desant în Europa, după cel de Al Doilea Război Mondial, SWIFT RESPONSE 24.
Situaţie revoltătoare în Bucureşti. O femeie care s-a trezit că niște necunoscuți i-au ocupat apartamentul și nu îi poate da afară aşteaptă de două luni ca autoritățile să rezolve problema.
Un tânăr de 22 de ani a murit pe loc într-un accident teribil care s-a produs în comuna Davideşti din judeţul Argeş.
Autorităţile din Piteşti sunt în alertă şi au convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență după ce un urs a fost observat în oraş.
Prima zi de duminică de după Paște este închinată Sfântului Apostol Toma, despre care preoții spun că este numit pe nedrept "necredinciosul".
Război în Ucraina, ziua 809. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, în discursul său video zilnic, că luptele au avut loc sâmbătă în șapte sate de graniță din regiunea Harkovului și a numit situația din regiunea Donețk „deosebit de tensionată”.