Lukașenka la Moscova: se speculează că ar putea definitiva un tratat unional cu Rusia
Ambasadorul belarus în Rusia a declarat recent că toate așa-numitele „foi de parcurs”, sau capitole ale unui „tratat unional” între Minsk și Moscova – în discuție de două decenii- sunt aproape gata și ar putea fi finalizate înaintea întâlnirii Lukashenka-Putin.
Proiectul ar fi un pas major spre reunificarea celor două țări, ducând în primul rând la subminarea suveranității R. Belarus, pe care până acum, Lukașenka a apărat-o consecvent.
Președintele belarus este însă din ce în ce mai izolat de la alegerile prezidențiale controversare de anul trecut, care i-au adus un al șaselea mandat. Opoziția a respins alegerile drept fraudate și a organizat luni de proteste masive de stradă, reprimate cu duritate de autorități.
Țările occidentale nu au recunoscut legitimitatea votului și au impus o serie de noi sancțiuni împotriva Belarus, penalizând reprimarea dură a protestelor democratice, a reprezentanților societății civile și a presei independente.
