Lumea fotografului Zaharia Cușnir, în urmă cu peste șase decenii și acum

Demult nu s-a auzit muzică la Roșietici, un sat din raionul Florești, situat la poalele unui deal stâncos din lunca Răutului. Localnicii, o mână de oameni care au mai rămas în sat, nu prea au chef de petreceri. Și nici ocazii. Iată de ce s-au bucurat când satul a prins viață, grație expoziției în aer liber de lucrări realizate de fotograful Zaharia Cușnir, care a trăit în Roșietici la mijlocul secolului trecut. 

„Ia uite cum era înfășat copilul. Era măricel și înfășat. Au fost vremuri. Acum ce-ar spune lumea?”

Numele satului a ajuns, în ultimul timp, și în paginile presei internaționale. S-a întâmplat după ce în jur de  4.000 de negative fotografice alb-negru au fost descoperite, în urmă cu cinci ani, în podul unei case în paragină de acolo. Ulterior, a fost identificat numele fotografului, iar negativele -  restaurate și developate.

„Datorită lui [Zaharia Cușnir] ne vedem frații și surorile mai mari, părinții, neamurile. Sunt așa fotografii pe care noi nu le avem în albumele noastre”, ne spune o doamnă născută în Roștietici, dar care odată măritată s-a stabilit definitiv cu traiul în Ciutulești, la 10 km distanță de satul natal.

„E tare dureros. Satul s-a mutat în deal, dar aici, în vale, nu trăiește aproape nimeni. Dar era tare bine aici. Cu părinții am trăit aici în vale. Mie, de pildă, îmi place la sat, dar să am condițiile de la oraș.”

Printre cei pe care vestea amenajării unei expoziții în aer liber l-a readus de la Florești la baștină, fie și pentru o zi, este și acest domn în vârstă de 89 de ani. De altfel, el este printre puținii oameni prezenți la expoziție care s-a regăsit surprins   în fotografii de Zaharia Cușnir.

„În 1957 m-am căsătorit și este [fotografie] nunta. Dansul când scoteam din casă mireasa. În altă fotografie sunt numai eu cu soția și cu o nepoțică. – De ce ați plecat din sat? – Trebuia să lucrez în colhoz. M-am dus la Florești după bani. – Regretați că ați plecat? – Nu. Acolo mi-am construit casă bună. Fetele le-am crescut, le-am învățat. Numai asta că ele sunt departe de mine. Sunt în Spania.”

Peste 60 de fotografii împânzesc așezarea pitorească de pe malul Răutului. Sunt lucrări care ilustrează viața de zi cu zi a oamenilor din Roșietici și din satele învecinate în perioada anilor 1950-1970.

- Vai, uite ce-s mascați toți. Iaca mai veselă era lumea înainte. Ia să te vadă cineva acum așa mascat, te-ar vorbi și vorbi… Înțelegea lumea că trăiește. - Ce ne-a făcut să pierdem gustul de a trăi? - Conducerea. Leafa nu ai unde să o lucrezi, mai ales în sat. Dacă nu s-ar fura, s-ar întoarce oamenii acasă.

Expoziția oferă vizitatorilor posibilitatea să redescopere satul, comparând ceea ce este în prezent cu viața rurală surprinsă de Zaharia Cușnir.

- Asta-i casa cu termopane. - Da, da, da.

Evenimentul a fost prilej de discuții despre satele pustiite și, de cealaltă parte, oportunitățile pe care le oferă spațiul rural, despre care mi-au povestit mai mulți tineri cu care am stat de vorbă.

„Mă bucură mult că s-a păstrat senzația de autentic. E ca o capsulă în timp. Mă întristează ca se simte că oamenii vor să plece unde viața este mai bună, deși noi putem face viața mai bună oriunde ne-am afla”, în spune Lucia.

„Poate oamenilor de aici din sat le lipsește o baie, un duș în casă, nouă ne lipsește un duș afară. Chiar mă uitam la gardul de piatră și casele de lut. Nu ai nevoie de ciment sau tencuială nu știu de care. Totul îți oferă natura – piatră, lut, paie. Tu doar trebuie să știi cum să le folosești”, este de părere Mihai.

Expoziția în aer liber de la Roșietici va fi deschisă publicului până la sfârșitul anului, spune Victor Maxian, cel care a descoperit negativele fotografului Zaharia Cușnir și i-a făcut cunoscută povestea.

„În prezent, satul este în proporție de 90 % distrus și oamenii în continuare nu pun nicio valoare pe casele părinților, pe casele vechi, mai ales pe băști (bordeie) care nu prea se găsesc în alte părți. Expoziția are două scopuri: străinii care vin în sat să descopere frumusețea acestui loc și să compare cu trecutul. Și doi, localnicii să se obișnuiască cu turiștii și să fie interesați să nu-și mai distrugă casele, ci să se gândească că ele sunt o valoare.”

Pe muzică, domnul de 89 de ani recită:

„Satul în care m-am născut, astăzi e de necunoscut.

Prin el când am trecut, inima-n piept mi s-a rupt.

Casele au dispărut, n-o rămas nici piatră, nici lut din casa în care m-am născut.”