Добавить новость
ru24.net
World News in Romanian
Март
2021

Новости за 26.03.2021

Strada Albișoara, reparată cu neconformități. Primarul spune cine va acoperi cheltuielile pentru reparația repetată

Agora.md 

Borduri deteriorate, marcaj rutier şters, exfolierea stratului de uzură precum și fântâni de vizitare tasate. Sunt doar câteva dintre deficienţele depistate pe strada Albişoara, recent reparată. O comisie formată din reprezentanţi ai Primăriei Chişinău şi ai Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” au inspectat artera pentru a înregistra deficienţele apărute după finalizarea lucrărilor de reabilitare.

Cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență Buzău s-au înghesuit să se închine la moaştele plimbate cu o mașină

Antena3.ro 

Angajaţii Spitalului Județean de Urgență Buzău au participat la un eveniment religios, chiar în curtea unităţii medicale. Cadrele medicale s-au adunat în număr mare să atingă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dar și racla cu moaștele Sfinților Nectarie și Haralambie, care au fost transportate cu o mașină.

Motivul pentru care este benefic să consumați semințe în perioada postului

Prime.md (ro) 

Mici, dar puternice, semințele merită să fie introduse în alimentație, mai ales dacă țineți post.Nutriționiștii recomandă să luați cel puțin o lingură de semințe pe zi, pe care le puteți adăuga în cerealele de dimineață, dar și în salate sau gustări. Iată câteva dintre beneficiile semințelor.

Testul COVID care dă rezultatul în 20 de secunde

Noi.md 

Agenţia britanică de reglementare a medicamentelor şi produselor de uz medical a aprobat un test care depistează în 20 de secunde dacă o persoană este infectată cu virusul SARS-CoV-2, a anunţat vineri distribuitorul produsului. Totodată, a fost lansat un sistem care ar putea fi folosit în aeroporturi, arene sportive şi companii, transmite Reuters. Testele rapide sînt văzute drept o component

Mariana Durleșteanu: Cred că este necesară schimbarea acestui parlament

EuropaLibera.org 

„Nu am acceptat să fiu implicată în lupta politică. Am acceptat propunerea fiindcă am obosit să observ cum cetățenii sunt capturați de către politicienii certați cu morală,” a declarat Europei Libere Mariana Durleșteanu, ex-candidata PSRM la funcția de premier.   Europa Liberă: Cât de temeinică și cât de serioasă a fost intenția Dvs. de a ajunge în fruntea Cabinetului de miniștri de la Chișinău și ce șanse v-ați dat chiar de la bun început? Erați sigură că ați putea să obțineți această funcție? Читать дальше...



Un copil de 10 ani face zilnic 270 km pentru a merge la școală

Noi.md 

Un copil de 10 ani din Marea Britanie este obligat să parcurgă zilnic un drum dus-întors de peste 270 de km ca să meargă la școală, după ce familia sa a rămas fără locuință și a fost plasată temporar într-un hotel din alt oraș, scrie The Guardian. Este o situație obișnuită în UK, unde există o criză a locuințelor sociale, în timp ce prețul proprietăților a crescut semnificativ, motiv pentru car

Cît de gravă este, de fapt, infecția cu noul coronavirus

Noi.md 

Pandemia de coronavirus este departe de a se fi încheiat. Deși a început vaccinarea populației, apar tulpini noi de la o zi la alta, iar dr. Anthony Fauci a făcut publice noi date despre virusul SARS-CoV-2. Potrivit acestuia, simptomele infecției cu noul coronavirus pot dura pînă la nouă luni. Anthony Fauci, consilierul medical de la Casa Albă, SUA, a atras atenția asupra faptului că unele d

Новости России
Москва

Вебкам-студия MONTANA в Санкт-Петербурге


Flota Rusiei a efectuat un exercțiu în Marea Neagră

Noi.md 

Flota Rusiei din Marea Neagră a efectuat joi exerciţii în cadrul cărora a utilizat sistemul de rachete “Utios”, amplasat în munţii Crimeii, a anunţat serviciul de presă al flotei, citat de Interfax şi TASS, scrie Agerpres. ″În cadrul manevrelor, navele antisubmarin ‘Suzdaleţ’ şi ‘Kasimov’ au identificat şi urmărit o ţintă aeriană, al cărei rol a fost jucat de racheta ‘Progress’, lansată asupra


Спорт в России и мире

Новости спорта


Новости тенниса
Хуберт Хуркач

Хуркач о реванше со Зверевым: «В голове сидел тот матч в финале United Cup»






Специалисты эконадзора предостерегли богородских садоводов от нарушений

Вебкам-студия MONTANA в Санкт-Петербурге

Свыше 1,1 тыс. новых остановочных павильонов в столице обеспечат энергоснабжением

Космонавт Шкаплеров: Москва знает, как вырастить из школьников профессионалов