Мы в Telegram
Добавить новость
ru24.net
Timpul
Март
2024

Новости за 23.03.2024

Există o stigmă asociată cu tuberculoza şi atunci omul preferă să nu fie văzut

Timpul 

Directorul executiv al Parteneriatului Global pentru Oprirea Tuberculozei al Naţiunilor Unite, Lucica Diţiu, atrage atenţia că există o stigmă pe care pacienţii cu TBC o resimt, iar România ar trebui să se implice mai mult în desfăşurarea unor programe de informare şi conştientizare, ţinând cont că ocupă locul I în Europa în ceea ce priveşte

Amazon se luptă cu amenda de 32 milioane de euro pentru monitorizarea angajaților

Timpul 

Gigantul comerţului electronic Amazon.com a anunţat vineri că a contestat decizia autorităţii franceze de reglementare CNIL de a amenda compania cu 32 de milioane de euro pentru crearea unui sistem de monitorizare a activităţii şi performanţei angajaţilor, transmite Reuters. CNIL a amendat în ianuarie Amazon France Logistique, care gestionează marile depozite ale Amazon din Franţa

Danone finalizează vânzarea afacerii din Rusia

Timpul 

Grupul francez Danone a anunţat vineri că a obţinut aprobările autorităţilor de reglementare pentru vânzarea afacerii din Rusia, Essential Dairy and Plant, către Vamin R LLC, transmite Reuters. Pierderea totală recunoscută de Danone în evidenţa sa contabilă se ridică la 1,2 miliarde de euro, a informat compania, conform Agerpres. Finalizarea tranzacţiei este aşteptată în următoarele

Complex de agrement Aqyapark în Maramureș

Timpul 

„Complex de agrement Aquapark în județul Maramureș” se încadrează în prevederile privind strategia de dezvoltare durabila a județului Maramureș, pentru realizarea de investiții în infrastructură și servicii turistice și de agrement. Investiția se adresează familiilor cu copii, tinerilor cât și persoanelor în vârstă, dar mai ales turiștilor români și străini, aceasta fiind alcătuita din ZONA

După descentralizarea fondurilor europene, următorul pas va fi descentralizarea fondurilor naţionale

Timpul 

Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a declarat vineri, la Craiova, că după descentralizarea fondurilor europene, următorul pas va fi descentralizarea fondurilor naţionale, indiferent de sursa de finanţare, potrivit Agerpres. "Este pentru prima dată când în mod oficial fondurile europene sunt descentralizate către comunităţile regionale şi locale. Este un prim pas, din punctul meu

SUA au atacat depozite subterane ale rebelilor houthi în Yemen

Timpul 

Avioane de vânătoare americane de pe portavionul USS Dwight D. Eisenhower au lovit, vineri seară, trei depozite subterane din zonele controlate de rebelii houthi în Yemen, potrivit Comandamentului Central al Statelor Unite (CENTCOM). La 22 martie, forţele Comandamentului Central al Statelor Unite (CENTCOM) au angajat şi distrus cu succes patru vehicule aeriene fără pilot la

Regele Charles al III-lea, prima reacţie după ce Kate Middleton a fost diagnosticată cu cancer / Și ducii de Sussex au transmis un mesaj pentru cumnata lor

Timpul 

Palatul Buckingham a dat publicității o declarație în care se spune că regele a fost în contact strâns cu prințesa de Wales în ultimele săptămâni, după ce au fost împreună în spital. Regele este "atât de mândru de Catherine pentru curajul ei de a vorbi așa cum a făcut-o", a declarat palatul, descriind-o pe prințesă

Diplomaţii au amânat votul Consiliului de Securitate al ONU privind ultima moţiune de încetare a focului în Gaza

Timpul 

În urma unui veto în Consiliul de Securitate al ONU asupra unei rezoluţii americane privind necesitatea unei "încetări imediate şi susţinute a focului" în războiul dintre Israel şi Hamas, ca parte a unui acord privind ostaticii, un nou vot asupra unui text alternativ a fost amânat pentru luni, afirmă surse diplomatice, citate de AFP. Amânarea


Спорт в России и мире

Новости спорта


Новости тенниса
WTA

Теннисистка Андреева заявила, что хочет войти в топ-20 рейтинга WTA ради собаки






Минстрой: Площадь аварийного жилья в РФ выросла более чем полтора раза

Олег Сирота о конфликте Германа Грефа с таксистами: «Нужно воспитывать, кнутом и пряником»

Доцент Соболева: дешевле всего лечить зубы в Тульской и Тверской областях

Мурашко: результаты доклинических испытаний вакцины от рака будут к концу года